sâmbătă, 20 aprilie 2024
Informația fără granițe


22 de români care s-au întors din străinătate au intrat în carantină după ce un câine a indicat un pasager cu COVID în aeroport

Scris de: Daniela Stoica , înv Articole corelate Din diaspora În evidență Informații utile Prima pagină Știri - sâmbătă, 7 august 2021 Etichete: , , , , , , , ,

Un câine special antrenat a semnalat în noaptea de sâmbătă, 7 august, pe Aeroportul Internațional din Sibiu, trei pasageri care veneau de la Madrid ca fiind infectaţi cu virusul SARS-CoV-2. Un număr de 22 de persoane care au călătorit cu avionul respectiv au intrat în carantină, informează Agerpres.

Persoanele care ajung în aeroportul din Sibiu sunt verificate de câinii antrenați special pentru a detecta infectarea cu COVID-19. Astfel, noaptea trecută, unul dintre acești câini a indicat trei pasageri care tocmai aterizaseră cu un avion care venea de la Madrid.

După verificări, un pasager din cei trei a avut rezultat pozitiv la testul PCR, al doilea a avut rezultat negativ, iar al treilea a avut Covid luna trecută și a prezentat la aeroport documente de vindecare.

„Pasagerul 1 a fost depistat de câinele antrenat, iar la testul rapid efectuat de personalul DSP acesta a ieşit pozitiv. A fost preluat de un echipaj SMURD şi transportat în Unitatea de Primiri Urgenţe pentru investigaţii de specialitate şi confirmare sau infirmare probabilă a bolii, acesta urmând a fi izolat la adresa declarată. Persoana depistată pozitiv avea cele două doze de vaccin făcute”, a precizat directorul general al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), colonelul Daniel Chelcea, pentru Agerpres.

Pasagerul prezenta simptome ale bolii, fiind declarat pozitiv şi la testul PCR efectuat la Spitalul Judeţean, a confirmat directorul adjunct al DSP Sibiu, Adela Morar.

În aeronava care a sosit vineri noaptea de la Madrid la Sibiu, câinii poliţişti au indicat ca suspect de COVID-19 şi un al doilea pasager, însă acesta a fost testat negativ. Urmează ca aceasta să intre în carantină 14 zile, cu recomandare de testare PCR în ziua 5.

Cea de-a treia persoană semnalată de câine a prezentat documente de ieșire din boală, din data din 17 iulie 2021.

Persoanele care ajung la Terminalul Sosiri din aeroportul Sibiu sunt verificate de câinii antrenați special pentru a detecta infectarea cu COVID-19. Proiectul se derulează pe 60 zile în Aeroportul Internațional Sibiu, la terminalul „Sosiri” și este menit să detecteze persoanele infectate cu virusul SARS-Cov-2 cu sprijinul echipelor canine special pregătite de către Centrul Chinologic „Dr. Aurel Greblea” Sibiu din cadrul Poliției.

Persoanele indicate de câini ca posibil infectate sunt testate gratuit cu test rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2.

DISTRIBUIE