marți, 30 aprilie 2024
Informația fără granițe


Restricții la frontiera dintre România și Ungaria, refugiații ucraineni nu mai pot trece fără pașaport

Scris de: Daniela Stoica , înv Articole corelate Din diaspora Din România Evenimente În evidență Informații utile Prima pagină Știri - miercuri, 2 martie 2022 Etichete: , , , , , , , ,

Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratele Teritoriale ale Poliţiei de Frontieră Oradea si Sighetu Marmaţiei că, începând cu data de 02.03.2022, ora 15.45 (ora RO), la frontiera româno – ungară, intrarea pe teritoriul Ungariei este permisă numai cetățenilor statelor terțe (inclusiv cetăţenilor ucraineni sau a altor persoane care vin din Ucraina), care îndeplinesc condițiile de intrare în spațiul Schengen (este necesar pașaportul biometric).

Astfel, se anulează o dispoziție anterioară privind permiterea intrării în Ungaria a cetățenilor statelor terțe care vin din Ucraina, în contextul situației din aceasta tară, prin care erau acceptate orice fel de documente prin care se putea stabili identitatea, se precizează într-un comunicat al Ministerului Afacerilor de Interne.

În prezent, în punctele de trecere a frontierei de la graniţa cu Ungaria se înregistrează un timp de aşteptare ridicat, ca urmare a faptului că un număr foarte mare de autoturisme, persoane şi automarfare se prezintă pentru efectuarea controlului de frontieră la ieşirea din România.

Formalităţile de frontieră la graniţa cu Ungaria se efectuează în comun cu autorităţile din ţara vecină, sens în care suplimentarea arterelor de control se realizează în acord cu şi în funcţie de personalul alocat de Poliţia Ungară. Au fost contactate autorităţile maghiare pentru dispunerea unor măsuri comune de fluidizare a traficului.

DISTRIBUIE