marți, 30 aprilie 2024
Informația fără granițe


O româncă și fiul ei au murit în Spania, electrocutați în piscină. Două zile de doliu oficial

Scris de: Daniela Stoica , înv Articole corelate Din diaspora Știri - miercuri, 7 iunie 2023 Etichete: , , , , , , , ,

O tragedie cutremurătoare a avut loc în Spania, în localitatea Torrefarrera, Segrià, unde o femeie româncă și fiul ei au murit după ce au fost electrocutați în piscina lor. Mama a decedat pe loc, iar fiul după câteva zile la spital. În semn de omagiu, Primăria a declarat două zile de doliu în oraș.

Denise Alina Galea Casabalian, în vârstă de 40 de ani, și fiul ei cel mic, Robert Galea, curățau piscina de la domiciliul lor duminică, pe 28 mai, când, din motive încă necunoscute, au suferit un șoc electric. Denise a murit pe loc, iar fiul ei a fost dus de urgență la spital, în stare foarte gravă, unde, din nefericire, a decedat câteva zile mai târziu.

Denise Alina Galea Casabalian și fiul său, Robert

Consiliul Local a decretat două zile de doliu oficial. Steagurile vor fi arborate în bernă la toate clădirile publice, iar toate evenimentele publice oficiale programate vor fi suspendate, conform informațiilor oferite de El Mundo.

Primarul din Torrefarrera, Jordi Latorre, și-a exprimat adâncul său regret în legătură cu moartea Denisei și a lui Robert.

Familia devastată de această tragedie provine din județul Bacău. Un prieten al familiei a postat pe Facebook un mesaj emoționant, adresat soțului și celuilalt fiu, supraviețuitor:

„Suntem alături de voi, Valy și David, la imensa tragedie prin care treceți! Am sperat cu toți că totul va fi bine pentru Robert, dar Dumnezeu a avut alte planuri, să fie alături de mama lui – Denise Alina Galea Casabalian! Acum nu putem decât să ne rugăm ca drumul lor spre cer să fie lin! Condoleanțe și ne pare rău că nu suntem mai aproape să vă putem consola! Dumnezeu să vă ajute să treceți cu bine peste durerea de neimaginat prin care treceți amândoi!”

În urma acestei tragedii, comunitatea din Torrefarrera, precum și cea a românilor din Spania, se află în doliu, cu gândurile și rugăciunile îndreptate către familia îndurerată.

DISTRIBUIE