Cor românesc în Anglia, cântă la poarta Regelui Charles: „Aur, argint și palate, nu te-or scăpa de la moarte”
Un grup de români penticostali a cântat în fața Palatului Buckingham, adresându-i un mesaj religios Regelui Charles al III-lea, aflat sub tratament pentru cancer din februarie 2024. Momentul a fost realizat de Corul Tabor, care are o colaborare strânsă cu Biserica Penticostală Maranata din Londra. Un scurt videoclip cu momentul respectiv a fost publicat de Anuntul UK.
Versurile interpretate în limba română, „Aur, argint și palate, nu te-or scăpa de la moarte / Timpul aproape-i trecut, cu viața ta ce-ai făcut?”, au atras atenția trecătorilor, însă nu au fost înțelese de publicul britanic.
Pastorul Tiberiu Pop, liderul Bisericii Peniel din Londra și una dintre cele mai respectate voci ale penticostalilor din Diaspora, a comentat acțiunea corului:
„Corul de la Biserica Tabor Timișoara, care a vizitat orașul Londra, a cântat foarte frumos, nu a făcut nimic ilegal, și acțiunea lui este o reușită pentru că acest material este filmat în fața Palatului Buckingham, unde își are biroul de lucru regele Marii Britanii. Cuvintele corului merg în contrast cu căutările trecătoare ale acestor vieți și cu chemarea la o încredințare a vieții în mâinile lui Dumnezeu, care ne poate oferi viața veșnică.”
Totuși, pastorul a subliniat că mesajul ar fi avut un impact mai mare dacă era cântat în limba engleză:
„Nu pot să neg că îmi vine în minte reacția britanicilor din zonă, care se gândeau la ce se întâmplă și la faptul că nu înțelegeau ce se cânta. Cred că era mai eficient dacă se cânta în limba engleză ca cei prezenți să înțeleagă mesajul. Una peste alta spun și eu ca și Apostolul Pavel: Ce îmi pasă? Evanghelia să fie propovăduită.”
Originar din Satu Mare și stabilit în Marea Britanie din 2007, Tiberiu Pop conduce comunitatea Bisericii Peniel din Londra, care a crescut sub îndrumarea sa la aproape 1000 de membri, devenind un centru important de închinare și slujire pentru românii din Regat.
Momentul muzical de la poarta Palatului Buckingham reflectă eforturile comunității religioase românești din diaspora de a transmite mesaje de credință și reflecție spirituală chiar și în fața celor mai înalte autorități ale lumii.