joi, 18 aprilie 2024
Informația fără granițe


Un adolescent român din străinătate a târât 100 de metri un polițist care era agățat de mașina pe care o conducea

Scris de: Redacția Jurnal de Emigrant , înv Articole corelate Din diaspora Știri - joi, 26 ianuarie 2023

Un adolescent român în vârstă de 17 ani a târât aproximativ 100 de metri un polițist care încerca să-l oprească, în timp ce conducea o mașină în seara zilei de miercuri, 25 ianuarie, în apropierea orașului austriac Traun (Austria Superioară).

În jurul orei 20:08, o patrulă de poliție aflată în misiune a observat o mașină care circula într-un mod suspect și a vrut să o supună unui control atât al șoferului, cât și al vehiculului, potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul oficial al Poliției din Austria.

Cu luminile albastre și semnalele sonore intermitente pornite, apoi cu ajutorul unui „stop stick” și a anunțului făcut prin microfonul exterior, polițiștii i-au cerut șoferului să tragă pe dreapta mașina care circula pe Kremstalstraße, în direcția mall-ului Haid Center.

Cu toate acestea, șoferul nu a oprit, dar nu a depășit niciodată viteza maximă prescrisă în zona respectivă. El a fost nevoit să oprească doar pe banda de viraj la stânga din intersecția B139/Traunuferstraße, datorită semaforului care era roșu.

Un polițist a profitat de ocazie și a coborât din mașina patrulei, s-a dus la mașina tânărului și i-a cerut să vireze la stânga și să parcheze mașina pe Traunuferstraße, dar acesta nu a fost de acord.

Somat să-i predea cheia mașinii, adolescentul nu a vrut să renunțe nici la aceasta. Ofițerul s-a aplecat apoi în interiorul mașinii prin geamul deschis al portierei scaunului pasagerului, în încercarea de a scoate el însuși cheia din contact.

Tânărul șofer a demarat însă și l-a târât pur și simplu pe ofițerul ce rămăsese agățat de portiera mașinii. După aproximativ 100 de metri, ofițerul a reușit să se desprindă de vehicul și a căzut pe asfalt rostogolindu-se de mai multe ori.

Fără oprire, adolescentul a fugit în direcția Schulstraße. Colegul polițistului târât, care a urmărit evenimentul din mașina de patrulare, a preluat urmărirea dar a pierdut contactul cu mașina urmărită din cauza traficului.

Prin acțiunea inițiată imediat de patrulele districtuale, poliția l-a găsit pe adolescentul urmărit la adresa sa din districtul Linz-Land. Acesta nu deține permis de conducere și a declarat că a acționat din panică și teamă.

Polițistul rănit a fost dus la spital de către echipa de salvare, după ce a primit primul ajutor la fața locului. Românul de 17 ani este acuzat de ultraj și vătămare corporală gravă.

Medicul de poliție, care a fost chemat la fața locului, a stabilit că adolescentul nu era apt să conducă. Acesta a refuzat să i se ia probă de sânge. Pe numele său au fost depuse mai multe plângeri administrative.

DISTRIBUIE