sâmbătă, 23 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Alina, românca de succes care a luat-o de la zero în Anglia după ce a lucrat ca bucătar-șef în Italia

Scris de: Mihai Diaconu , înv Articole corelate Blog Din diaspora Știri - vineri, 20 septembrie 2024 Etichete: , , , , , , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Alina Bergamini, o româncă originară din Gherta Mică, județul Satu Mare, este exemplul viu al unei persoane care a depășit toate obstacolele prin muncă și determinare.

Alina Bergamini. Sursă foto: presasm.ro.

- Continuarea după publicitate -

Stabilită în Londra, capitala Marii Britanii, conaționala noastră a reușit să-și transforme viața, pornind de la spălat vase într-un restaurant din centrul capitalei britanice și ajungând să-și construiască o afacere de succes în domeniul culinar, așa cum reiese din cele povestite de ea pentru publicația PresaSM.

Alina și-a început cariera în bucătărie în Roma, Italia, unde a fost bucătar șef într-un restaurant apreciat din zona Fiumicino. Odată mutată în Marea Britanie însă, a fost nevoită să accepte un loc de muncă mult sub calificările sale.

În ciuda experienței vaste din Italia, bariera lingvistică și lipsa unui CV cu restaurante britanice i-au îngreunat găsirea unui job corespunzător în Londra.

- Continuarea după publicitate -

„Am aplicat pentru mai multe locuri de muncă, dar nu am avut noroc. Nu am reușit să conving pe nimeni că am experiență ca bucătar, mai ales că nu vorbeam bine engleza”, a declarat ea.

Lucrurile au luat însă o întorsătură neașteptată într-o zi când, în timp ce lucra la spălat vase, într-un restaurant de lângă Oxford Circus, un client italian a recunoscut-o. Acesta fusese unul dintre clienții obișnuiți din restaurantul din Roma, unde Alina fusese bucătar șef.

Surprins s-o vadă într-o poziție atât de diferită, italianul a întrebat-o direct de ce nu este în bucătărie. „Eu acum lucrez la spălat vase, bucătarul este altcineva”, i-a răspuns ea.

Clientul nu s-a mulțumit cu această explicație și a cerut să vorbească cu patronul localului, explicându-i acestuia cine era de fapt Alina.

Patronul englez, uimit de poveste, a acționat imediat și a promovat-o pe Alina la poziția de Chef. Această promovare i-a schimbat viața, oferindu-i șansa de a reveni la pasiunea sa, gătitul, într-un restaurant londonez.

- Continuarea după publicitate -

Alina Bergamini și creațiile sale culinare. Sursă foto: presasm.ro.

Pandemia de COVID-19 i-a oferit apoi o nouă oportunitate. Cu mai mult timp liber, Alina a început să prepare mâncăruri tradiționale românești pentru comunitatea română din Londra.

Preparatele ei – de la ciorbe și sarmale, la deserturi tradiționale din Țara Oașului – au devenit rapid populare, iar cererea a crescut atât de mult încât Alina a decis să își deschidă propria afacere de catering.

Astăzi, Alina Bergamini conduce o afacere de succes din propria casă din Stanmore, unde și-a amenajat un laborator de gătit omologat.

- Continuarea după publicitate -

Ea livrează preparate românești autentice pentru o clientelă diversă, demonstrând că, indiferent de circumstanțe, pasiunea și determinarea pot duce la succes.

Povestea Alinei este o lecție de viață despre curaj, adaptabilitate și ambiție, oferind un exemplu inspirațional pentru cei care își doresc să-și schimbe destinul prin muncă și perseverență.