vineri, 29 martie 2024
Informația fără granițe


Bani de la guvernul României pentru proiectele românilor din diaspora. Beneficiarii sunt din Italia, Spania, Germania și alte țări

Scris de: Daniela Stoica , înv Din diaspora Din România Știri - luni, 14 septembrie 2020 Etichete: , , , , , , , , ,

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a anunțat pe site-ul oficial al instituției că s-a încheiat perioada de evaluare a proiectelor depuse în cea de-a doua sesiune de finanțare nerambursabilă, aferentă anului 2020. Asociații, instituții de cultură, precum și diverse organizații din țară și de peste hotare, vor primi bani de la bugetul României pentru a realiza proiecte în favoarea românilor care trăiesc și muncesc în afara granițelor țării. Sumele alocate proiectelor variază între 5.500 și 100.000 de lei.

Din Italia vor primi fonduri nerambursabile Associazione Interculturale Italia-Romania „Cuore Romeno ODV ” cu sediul în Sardinia, Asociația PROPATRIA, Asociația ARPRO, Asociația Ziua Unirii, Asociația Comunitatea Românilor din Calabria „Dacia”, Associazione Socioculturale „Floare de Colț”, Associazione „Santa Melania Romana” Onlus.

Din Spania, putem vedea că printre cei care vor primi fonduri pentru a-și pune în practică proiectele se numără Federația Asociaților de Români din Andaluzia, Asociacion Socio-Cultural Romanati.

Din Germania, cei care se vor bucura de o finanțare a proiectelor din partea statului român vor fi Asociația Dacia e. V., Augsburg pe Românește e.V., iar din Marea Britanie, Asociația Liga studenților români din străinătate, Asociația DOR – Romanian Diaspora CIC, Români Uniți din Anglia, Profusion International Creative Consultancy și Opes Holding Limited.

Pe lista proiectelor aprobate în prezenta sesiune se mai regăsesc propuneri ale românilor din Grecia, Finlanda, Ucraina, Albania, Serbia, Olanda, Canada, Polonia, dar și din România, cum ar fi: Consiliul Județean Suceava, Press Media Electronic SRL, Patriarhia Română – Trinitas TV, Editura Diaspora SRL ș.a.

Lista proiectelor aprobate și a celor respinse în cea de-a doua sesiune de finanțare nerambursabilă, aferentă anului 2020, poate fi accesată aici. Lista proiectelor aprobate/respinse, punctajele și sumele aprobate în prima sesiune de finanțare din 2020 o puteți accesa aici.

Contestațiile pot fi transmise via e-mail, la adresa proiecte@dprp.gov.ro, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data comunicării rezultatelor.