vineri, 3 mai 2024
Informația fără granițe


Bătaie între pasageri pe două zboruri Ryanair cu aceeași destinație. „Am intrat toți în panică”

Scris de: Daniela Stoica , înv Articole corelate Din diaspora Prima pagină Știri - marți, 27 februarie 2024 Etichete: , , , ,

Pasagerii companiei Ryanair descriu zborul de duminică, 25 februarie, de la Edinburgh (Marea Britanie) la Tenerife (Spania) ca fiind „cel mai înfricoșător zbor” pe care l-au trăit vreodată, după ce o bătaie violentă, alimentată de alcool, a izbucnit la bord, cu sticle aruncate înainte ca avionul să efectueze o aterizare de urgență.

Incidentul s-a produs când mai mulți pasageri s-au luat la bătaie. Acest scandal vine la doar câteva zile după ce doi bărbați s-au bătut pe aceeași rută aeriană

Zborul FR2969 al companiei Ryanair a fost nevoit să aterizeze de urgență la Porto, unde pasagerii implicați în luptă au fost arestați de poliție la aterizare.

Unul dintre pasageri a relatat pe rețelele sociale: „Un grup mare s-a luat la bătaie în zbor, și-au aruncat cu sticle, s-au scuipat și unele femei au fost aproape rănite. Copiii plângeau, am intrat cu toții în panică! Așteptăm în prezent ca poliția să ia câteva persoane din avion, apoi sperăm să ajungem în Tenerife. Din fericire, toată lumea este în regulă în acest moment.”

Un purtător de cuvânt al Ryanair a declarat:

„Zborul de la Edinburgh la Tenerife din 25 februarie a fost redirecționat către Porto când un număr de pasageri a devenit perturbator la bord. Echipajul a solicitat asistență polițienească în avans, iar avionul a fost întâmpinat de poliția locală la sosire, care i-a preluat pe acești pasageri înainte ca zborul să continue către Tenerife. Cazul este investigat acum de Poliția locală.”

Doar cu câteva zile înainte, imagini video au surprins momentul în care doi bărbați au început să se lupte la bordul unui zbor Ryanair, tot de la Edinburgh la Tenerife. Cei doi au fost filmați bătându-se și scuipându-se unul pe altul

La începutul videoclipului, se poate vedea un bărbat îmbrăcat în albastru și altul în gri, certându-se pe culoar, înainte de a-și îndrepta furia către un alt pasager, în timp ce personalul de bord îi ruga în continuu să se întoarcă la locurile lor.

Haosul a escaladat când în scandal s-a implicat și o femeie.

Scenele îngrijorătoare au luat sfârșit după ce avionul a aterizat la Tenerife și pasagerii reclacitranți au fost escortați de poliția locală.

Într-un moment, bărbatul în albastru a menționat că celălalt bărbat „a băut câteva pahare”, în timp ce îl indica cu mâna, iar membrii echipajului îi îndemnau pe bărbați să se așeze.

Ulterior, conflictul a escaladat, implicând atacuri și altercații verbale între mai mulți pasageri, culminând cu intervenția poliției.

DISTRIBUIE