sâmbătă, 20 aprilie 2024
Informația fără granițe


Belgia: Șofer român mort după ce TIR-ul său a fost lovit de un camion când repara o pană. Florin urma să devină tatăl a 2 gemeni

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din diaspora Știri - sâmbătă, 1 februarie 2020 Etichete: , , , , ,

Originar din Botoșani, Florin Corsei avea 32 de ani, urma să devină tatăl a doi gemeni peste numai 2 luni, dar viitorii săi copii nu-și vor cunoaște tatăl niciodată deoarece acesta a murit departe de casă, într-un oraș belgian, unde a fost prins sub TIR-ul pe care lucra ca șofer. Conaționalul nostru mai lasă în urmă și un copil de circa 6 anișori.

Potrivit ziarului Monitorul de Botoșani, tragedia a avut loc vineri, 31 ianuarie 2020, pe drumul E17 din Belgia, în dreptul localității De Pinte din Belgia. Florin, de profesie șofer de TIR, circula la volanul unui automarfar prin acea zonă când a avut o pană și a fost nevoit să tragă pe dreapta pentru a schimba roata. În timp ce repara pana însă, în jurul orei locale 14:20, șoferul unui camion care circula în aceeași direcție a pierdut controlul volanului când trecea prin același loc și a ieșit de pe carosabil, lovind astfel TIR-ul conaționalului nostru care era parcat pe marginea șoselei.

Imagine de la locul accidentului. Foto: Jeffrey Dujardin / nieuwsblad.be

În urma impactului, TIR-ul s-a răsturnat peste șoferul români, pe care l-a prins sub greutatea sa și deși acesta a fost transportat de urgență la spital, unde a fost internat în stare critică, rănile grave suferite i-au provocat în scurt timp decesul. La bordul camionului care a cauzat accidentul se afla un șofer belgian de 44 de ani originar din localitatea Harelbeke, care a scăpat doar cu câteva răni ușoare, dar și un pasager, tot belgian și în vârstă de 55 de ani, din Waregem, care se pare că a decedat pe loc.

Imagine de la locul accidentului. Foto: Jeffrey Dujardin / nieuwsblad.be

Din primele informații reiese că șoferul belgian nu se afla sub influența alcoolului, iar testul de alcoolemie a ieșit negativ, dar procurorul care se ocupă de caz a dat ordin ca permisul de conducere al acestuia să fie suspendat pentru o perioadă de 15 zile, scrie presa locală. Procuratura a numit totodată un expert care să cerceteze circumstanțele în care s-a produs accidentul pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la această tragedie.

Între timp, Gabriela, soția lui Florin, trece prin momente foarte greu de imaginat pentru mulți dintre noi și nu reușește să-și imagineze cum va fi viața sa și a celor trei copii ai lor de acum încolo.

„Nici acum nu conștientizez! Mintea mea nu poate accepta că nu va mai intra pe ușă pe picioarele lui! Și cel mai dureros e că nu a apucat să-și cunoască fata și băiatul care peste aproximativ 2 luni ar trebui sa vină pe lume! Asta e durerea cea mai mare!”, scrie soția îndurerată pe Facebook.

Florin alături de soția sa, gravidă cu doi gemeni și copilul lor. Foto: Facebook

DISTRIBUIE