joi, 28 martie 2024
Informația fără granițe


Blue Air anunță 15 noi rute spre destinații-cheie din Europa în Orarul de Vară 2021

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din diaspora Din România Știri - luni, 8 martie 2021 Etichete: , ,

Compania aeriană Blue Air a anunțat luni, 8 martie 2021, că a introdus 15 rute noi din Cluj-Napoca spre mai multe destinații europene, acestea fiind disponibile în programul de vară din acest an. De asemenea, compania oferă astăzi o reducere pentru rezervările de zboruri cu plecare din orașul românesc menționat mai sus.

„Blue Air va introduce 15 rute noi în Orarul de Vară 2021 care vor conecta Clujul cu destinații-cheie din Europa. Noile destinații care vor fi operate de la Cluj sunt: ​​ Londra Heathrow, Milano Linate, Amsterdam Schiphol, Barcelona, Burgas, ​​Bruxelles, Constanta, Dublin, Hamburg, Koln, Larnaca, Madrid, Paris Charles de Gaulle, Roma și Stuttgart. Zborurile sunt deja disponibile pentru rezervare, iar prețurile pornesc de la 15,99 euro/segment, taxe si o schimbare gratuită a datelor de călătorie incluse”, se arată într-un comunicat Blue Air trimis redacției noastre.

Potrivit celor relatate de compania aeriană românească, noul program are menirea de a optimiza oferta de călătorie pentru românii din zona Clujului și de a le oferi conexiuni eficiente cu destinații europene de interes major.

„În cadrul strategiei de poziționare ca prima opțiune de transport aerian ultra low-cost pentru români, Blue Air mizează pe preturi accesibile si pe cele mai bune servicii din segmentul ultra-low-cost, precum si pe unicitatea rețelei sale de rute directe și de conexiune. Rețeaua Blue Air include destinațiile cele mai atractive pentru profilul piețelor in care își desfășoară operațiunile, si zboruri pe aeroporturi principale si centrale, asigurând astfel pasagerilor săi cele mai bune soluții de conectivitate și un grad sporit de confort al călătoriei”, mai precizează reprezentanții companiei.

În ceea ce privește reducerea pentru rezervările efectuate astăzi, Blue Air anunță:

„Cu ocazia zilei de 8 martie, Blue Air desfășoară campania Clujul Zboară cu Blue Air, oferind un discount de 10% pentru toate zborurile către și dinspre Cluj Napoca, către toate noile destinații incluse în Orarul de Vară. Pentru a marca Ziua Internațională a Femeii, campania include astăzi activări in mai multe locații surpriză din Cluj Napoca, unde toate doamnele si domnișoarele care se vor întâlni cu echipajele de mesageri ai primăverii in uniformele albastre ale Blue Air vor primi un cadou surpriză, împreună cu promocodul care oferă un discount de 10% pentru toate rezervările efectuate pe websiteul companiei.”