vineri, 29 martie 2024
Informația fără granițe


Brexit, Marea Britanie și UE au ajuns la un acord. Juncker: „Este corect şi echilibrat”

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din diaspora Știri - joi, 17 octombrie 2019 Etichete: , , , , , ,

Premierul britanic, Boris Johnson, a anunțat joi, 17 octombrie 2019, pe Twitter, că țara sa și Uniune Europeană au ajuns la un acord în ceea ce privește Brexit. Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, a confirmat acest acord la rândul său, tot pe Twitter.

„Avem un nou acord grozav care preia controlul – acum Parlamentul ar trebui să încheie Brexitul sâmbătă ca să putem să mergem înainte cu alte priorități, precum costul traiului, NHS (Sistemul Național de Sănătate al Marii Britanii – n.r.), crime violente și ambientul nostru”, a scris Johnson.

„Unde există voință, există un acord – avem unul. Este corect şi echilibrat atât pentru Uniunea Europeană, cât şi pentru Regatul Unit şi reprezintă o mărturie a angajamentului nostru de a găsi soluţii. Recomand Consiliului European să susţină acordul”, a confirmat și Juncker într-un tweet.

Anunţul a fost făcut după discuţiile pe care le-a avut cu premierul britanic Boris Johnson înaintea reuniunii Consiliului European. Cele două părți au compus un text juridic al acordului care urmează să fie revizuit atât de Parlamentul britanic, cât și de Parlamentul European pentru o eventuală aprobare. Imediat după anunțarea acordului, lira sterlină a crescut cu 1% față de dolarul american.

Acordul prevede menţinerea Irlandei de Nord în legile vamale britanice, dar cu aplicarea normelor UE, iar problema TVA-ului pentru Irlanda de Nord este încă în negociere. Partidul unionist nord-irlandez DUP, aliat în parlamentul britanic al conservatorilor lui Johnson, şi-a reafirmat joi opoziţia faţă de acordul negociat între Londra şi UE, ceea ce face foarte nesigură adoptarea lui de către deputaţi.