Casa Miorița: visul unui român devenit realitate în străinătate. „Vrem să arătăm ce are România de oferit din punct de vedere culinar”
Adrian Frumosu, originar din Drobeta Turnu Severin, conduce din noiembrie 2018 restaurantul „Casa Miorița”, situat pe strada Schwegler nr. 29, în districtul Rudolfsheim-Fünfhaus din Viena, capitala Austriei.

Numele localului este un omagiu adus unui restaurant din orașul său natal, traducându-se literalmente „Casa mieluțului”.
Prin „Casa Miorița”, conaționalul nostru își propune să facă cunoscută bucătăria tradițională românească publicului internațional.

„Vrem să arătăm ce are România de oferit din punct de vedere culinar”, afirmă el pentru publicația MeinBezirk, subliniind că „bucătăria noastră trebuie să fie în primul rând autentică”.
Preparatele sunt gătite fără produse semi-preparate, folosind doar ingrediente proaspete și rețete originale.
Printre mâncărurile vedetă se numără cotletul de miel la cuptor, servit cu legume la grătar, și desertul tradițional papanași – gogoși din aluat prăjit, cu smântână și dulceață –, pentru care Adrian Frumosu a testat aproximativ 20 de rețete până când a ajuns la varianta perfectă.

Întregul personal este format exclusiv din români, care aduc cu ei nu doar priceperea culinară, ci și ospitalitatea caracteristică României.
Această atmosferă autentică se reflectă și în decorul restaurantului: mobilierul, vesela, fețele de masă și elementele de design interior sunt aduse din România, fiecare detaliu fiind ales personal de Frumosu.

Oaspeții se pot relaxa și în grădina interioară a localului, amenajată cu grijă, unde au loc ocazional mici evenimente cu muzică live, menite să completeze atmosfera tradițională.
„Casa Miorița este un loc în care oricine ar trebui să se simtă ca acasă”, spune bărbatul român, dorind să ofere nu doar românilor, ci tuturor celor care îi trec pragul, o experiență culinară și culturală românească autentică.
Restaurantul este deschis zilnic, între orele 11:30 și 23:00. Informații suplimentare pot fi găsite pe site-ul www.casamiorita.at.
