miercuri, 24 aprilie 2024
Informația fără granițe


Copiii primului pacient din România ucis de coronavirus de negăsit. „Sunt plecați din țară, va fi înmormântat de Primărie”

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din România Prima pagină Știri - luni, 23 martie 2020 Etichete: , , , , , , , ,

Bărbatul de 67 de ani din Filiași care în cursul zilei de duminică, 22 martie 2020, a decedat din cauza complicațiilor medicale provocate de infecția cu noul coronavirus, va fi înmormântat de autoritățile locale deoarece rudele victimei sunt de negăsit. Potrivit primarului din Filiași, Ilie Costeluş, copiii pacientului decedat sunt plecați din țară, iar autoritățile române nu au reușit să intre în contact cu ei.

„Nu are familie. Dumnealui a divorțat acum foarte mulți ani, vreo 20 de ani, după care a plecat în Spania. Din Spania, după ce și-a tratat boala de care a suferit, în primă fază și care a recidivat ulterior, s-a dus în Franța. Nici în momentul acesta nu știm nimic despre copiii dumnealui, având și fată și băiat. Ce am înțeles, că ar fi plecați din țară și în această situație trebuie să se ocupe de înmormântare Primăria Filiași sau Primăria Municipiului Craiova. Suntem în discuții să vedem care dintre noi va prelua rezolvarea acestei situații astfel încât să putem să ducem la îndeplinire și acest moment final. Conform legislației în vigoare, poate fi înmormântat, nu înseamnă neapărat că trebuie incinerat. Din câte am citit eu, nu am văzut să scrie nimic de incinerare ca și stare obligatorie”, a declarat Ilie Costeluş, citat de Mediafax.

Bărbatul de 67 de ani care a decedat suferea așadar de cancer în fază terminală și în data de 6 martie s-a întors în România din Franța cu o cursă aeriană. La 12 zile de la întoarcerea în țară, acesta a ajuns la secția Urgențe a Spitalului Filiași pentru că se simțea rău și acolo a fost diagnosticat pozitiv la COVID-19. Ulterior, pacientul a fost transferat la secția Terapie Intensivă de la Spitalul Boli Infecțioase din Craiova, iar în dimineața zilei de duminică a fost declarat decesul, Grupul de Comunicare Strategică anunțând astfel că este primul pacient din România infectat cu noul coronavirus care a murit.

Secția Urgențe a Spitalului Filiași, unde pacientul a fost internat timp de două zile înainte de a fi transferat la Craiova, a fost închisă, iar 23 de cadre medicale care au avut contact cu acesta au fost testate pentru a descoperi dacă au fost contaminate. Autoritățile spun că pentru majoritatea dintre aceștia rezultatul testului a fost anunțat și este negativ. Primarul orașului spune însă că în Filiași „plutește teama”.

Alți oameni care au intrat în contact cu pacientul decedat, atât în avionul cu care s-a întors din Franța, cât și după ce a ajuns la Filiași, așteaptă încă rezultatele testelor. Toate aceste persoane se află acum în autoizolare la domiciliu, mai precizează sursa citată.

DISTRIBUIE