vineri, 29 martie 2024
Informația fără granițe


Coronavirus în România: Aproape 3.000 de noi cazuri depistate și 82 de decese înregistrate în ultimele 24 de ore

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din diaspora Din România Știri - miercuri, 7 octombrie 2020 Etichete: , , , , ,

Un nou record de cazuri noi de coronavirus depistate într-o singură zi a fost înregistrat în România în ultimele 24 de ore, numărul acestora ajungând la aproape 3.000. De asemenea, 82 de persoane au decedat din cauza complicațiilor suferite în urma infecției cu SARS-CoV-2, conform buletinului de presă publicat de Grupul de Comunicare Strategică (GCS) astăzi, 7 octombrie 2020.

„În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.958 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, informează GCS.

„Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.568.071 de teste. Dintre acestea 27.814 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 17.351 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.463 la cerere”, se mai arată în comunicat.

Cele mai afectate județe, cu peste 100 de cazuri fiecare în ultimele 24 de ore, sunt după cum urmează: București – 514 cazuri de infecție; Iași – 157 de cazuri; Alba – 107; Timiș – 104; Prahova – 101.

Numărul total de persoane infectate cu coronavirus în țara noastră a ajuns astăzi la 142.570, dintre care 111.564 au fost declarate vindecate, 5.203 au decedat, iar 25.803 sunt pozitive și la această oră. În ultimele 24 de ore, 82 de pacienți infectați cu noul coronavirus au decedat.

„Dintre acestea, 1 deces au fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 de ani, 2 decese la categoria 40-49 de ani, 8 decese la categoria 50-59 de ani, 18 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 ani, 30 de decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 23 decese la categoria de peste 80 de ani”, se arată în comunicatul de presă.

„În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.767 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 2.999 în Germania, 159 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  120 în Austria, 21 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 7 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat. Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia”, mai transmit autoritățile române.