marți, 19 martie 2024
Informația fără granițe


Coronavirus în România: Numărul cazurilor noi de infecție depistate zilnic au atins un nou record astăzi

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din România Știri - joi, 27 august 2020 Etichete: , , , , , , ,

Peste 1.500 de cazuri noi de infecție cu noul coronavirus au fost anunțate joi, 27 august 2020, de către Grupul de Comunicare Strategică, acesta fiind cel mai ridicat număr înregistrat în țara noastră de la începutul pandemiei și până în prezent. Persoanele infectate au fost depistate prin efectuarea a 25.052 de teste în ultimele 24 de ore, conform datelor făcute publice cu puțin timp în urmă de sursa citată.

„În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.504 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, se arată în comunicatul GCS.

Cele mai multe dintre aceste cazuri noi de infecție au fost depistate în municipiul București – 236, în județul Prahova – 87 și în județul Bacău – 84.

Numărul deceselor din țara noastră, suferite în urma complicațiilor provocate de boala COVID-19, a ajuns astăzi la 3.459, dintre care 38 au avut loc în intervalul 26.08.2020, ora 10:00 și 27.08.2020, ora 10:00. Unul dintre pacienții decedați avea între 30 și 39 de ani, șase dintre aceștia aveau vârste cuprinse între 50 și 59 de ani, 13 victime aveau între 70 și 79 de ani, iar 11 dintre decedați aveau peste 80 de ani, mai informează GCS.

În total, 11.351 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus în România se află în izolare la domiciliu, iar 5.654 de persoane în izolare instituționalizată. De asemenea, 30.770 de persoane au fost supuse carantinei la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 31 de persoane.

Până la ora actuală, pe teritoriul României, au fost confirmate 83.150 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 36.677 de pacienți au fost declarați vindecați și 10.130 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

„În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.585 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.898 în Italia, 1253 în Spania, 124 în Franța, 2.935 în Germania, 157 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  111 în Austria, 20 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 19 în Grecia, 2 în Cipru  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat. Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 338 au fost declarați vindecați: 308 în Germania, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia”, mai transmite GCS.