luni, 6 februarie 2023
Informația fără granițe


Doctoriță româncă, după 31 de ani în străinătate s-a întors în România. „Oamenii au rămas la fel de primitori, simpli și calzi”

Scris de: Mircea Iordache , înv Din diaspora Din România În evidență Informații utile Medicină Știință Știri - luni, 19 decembrie 2022 Etichete: , , , , , , , , ,

Echipa editorială a publicației franceze lepetitjournal.com a dorit să o cunoască mai bine pe doctorița de naționalitate română, Monica Papaianu, unul dintre puținii medici specialiști în algeziologie, o disciplină medicală care se ocupă cu tratamentul durerilor pacienților cu diferite afecțiuni grave.

Plecată din România încă de la căderea comunismului, doctorița a trăit toți acești ani în Germania și apoi în Franța. Recent, Monica a decis să se întoarcă în România pentru a investi în acest domeniul relativ necunoscut, cel al algeziologiei sau al tratamentului durerii, fapt ce i-a determinat pe jurnalistul francez Gregory Rateau să-i ia un interviu.

Întrebată despre perioada vieții sale în care a trăit în țara natală, Monica a povestit despre părinții săi: mama de naționalitate română, cu rădăcini în comunitatea germană din Transilvania, și tatăl venit din regiunea Cernăuților aparținând Bucovinei, „un teritoriu românesc cu o istorie dificilă”. A locuit împreună până la vârsta de 22 de ani cu părinții săi în București, într-o Românie aflată sub cel mai teribil comunism

„Cu mama, locuiam într-un apartament mic din suburbiile Bucureștiului, nu aveam mare lucru și uneori era vorba de a supraviețui cu puțin. Mama stătea la coadă să cumpere lapte, unt, ouă și uneori chiar pâine, pentru că era lipsă de toate în anii optzeci” și-a amintit Monica.

Dr. Papaianu a povestit cum uneori învăța pentru examenul de admitere la facultatea de medicină la lumina unei mici lumânări, pentru că întreruperile de energie electrică și apă erau aproape zilnice în perioada anilor ’80. Cu toate acestea, nu era deloc nefericită, ci dimpotrivă, avea o familie fericită în jurul său.

„Când închid ochii și mă gândesc la copilăria mea, există mai presus de toate bucuria reuniunilor de familie și a prietenilor, ne-am întâlnit des, am discutat, am cântat, am dansat, am plecat la munte cu verii, am schiat sau m-am jucat pe zăpadă… o copilărie fericită în ciuda unei perioade cenușii și triste”, a mărturisit ea.

Întrebată dacă nu cumva a plecat din țara sa datorită mineriadelor de la începutul anilor ’90, Monica a explicat că era studentă în anul III la medicină în București când a sosit eliberarea mult dorită, dar neașteptată, din teribila dictatură ceaușistă. Pe străzile Bucureștiului a cântat și a strigat „Libertate”, împreună cu concitadinii săi.

În schimb, răspunsul liderilor de atunci a fost dat cu arme încărcate cu muniție reală, iar la sfârșitul lui decembrie 1989 a petrecut câteva zile ajutând la tratarea răniților loviți de gloanțe la Spitalul de Urgență din București, unde la momentul respectiv tocmai își făcea stagiul în disciplina chirurgie. „Acolo, pentru prima dată în viața mea, m-am confruntat foarte îndeaproape cu moartea… Ce perioadă frumoasă, dar în același timp îngrozitoare”, a mărturisit dr. Papaianu.

Ea a recunoscut că a făcut parte din mișcarea studenților de la București, care au ocupat Piața Universității în mai 1990, pentru a cere o democrație adevărată, și nu cea cu culorile „roșiatice” ale foștilor membri ai Partidului Comunist, care erau la putere atunci.

Monica a povestit cum răspunsul guvernului român a fost din nou groaznic, după ce au trimis în capitala României numeroși mineri transportați în garnituri de tren închiriate de guvern, oameni sărmani luați direct din minele de cărbune din Valea Jiului. Acești oameni i-au urmărit și i-au ucis pe unii dintre tinerii protestatari pe străzile Bucureștiului.

„Aceasta ar fi fost „mineriada” din 13-15 iunie 1990, un adevărat început de război civil, româno-român. Verișoara mea a fost grav rănită, a avut mare noroc dar am rămas îndurerată în suflet și extrem de dezamăgită de acest război cvasi-civil, o violență inutilă pusă în scenă de puterile politice. Am decis să plec din România cu mama în august 1990”, a povestit Monica.

Întrebată cum a fost perioada în care a trăit în Germania și cum s-a integrat în viața de acolo, doctorița Papaianu și-a reamintit cum a plecat din România pe 28 august 1990, la mătușa sa maternă care locuia în Germania. Datorită mamei sale, ea deja cunoștea noțiuni de bază în limba germană și a avut norocul să-și poată continua rapid studiile medicale acolo.

„Mi-am terminat studiile la Facultatea de Medicină din Aachen (Renania de Nord-Westfalia) în 1995. În același an am devenit mama unei fetițe mici și frumoase, care acum are 27 de ani și locuiește la Rennes (Bretania) unde își termină studiile pentru a deveni la rândul ei medic”, a adăugat dr. Papaianu.

Ea a subliniat că integrarea sa a decurs foarte bine în Germania, unde lucrat ca medic anestezist-resuscitator și medic de urgență timp de 10 ani. Însă în 2005 a primit o ofertă de muncă foarte interesantă și s-a mutat în Franța împreună cu fiica sa.

„Acolo l-am cunoscut pe soțul meu francez Jean-Christophe. Ne-am stabilit nu departe de plajele din Vendee (Pays de la Loire), în orașul Sallertaine, o regiune pe care o iubesc și în care m-am simțit bine integrată. În 2013 viața ne-a făcut un cadou imens, micuța noastră Lena, care acum are aproape 10 ani, și care în prezent mă însoțește la București unde este elevă la Liceul Francez.

Întrebată dacă a păstrat o legătură cu țara sa de origine, Monica a recunoscut că a păstrat mereu o legătură cu țara natală, iar cât a trăit mama sa, a venit măcar o dată sau de două ori pe an în România, să o viziteze sau să petreacă vacanțele împreună.

Acum ea nu mai este pe această lume, dar legătura a rămas și este foarte puternică. Întotdeauna și-a dorit ca fiicele sale să învețe limba română și să cunoască România și a avut norocul să aibă un soț foarte înțelegător, care învață el însuși limba română și care a încurajat-o mereu să vorbească în limba maternă cu fiicele sale. „Copiii mei iubesc România, chiar aș spune că o idealizează puțin pentru că pentru ei a fost mereu vacanță aici”, a menționat conaționala noastră.

Întrebată de ce se întoarce să locuiască iar în România, Monica a explicat faptul că a avut șansa să lucreze timp de aproape 10 ani într-unul dintre cele mai mari și mai cunoscute CETD din Franța (Centrul de Studiu și Tratament al Durerii), Clinique Bretéché din Nantes, unde a devenit medic specialist în algeolozie, o ramură nouă a medicinei care nu dispune încă de multe centre și specialiști.

Dr. Papaianu a precizat cum la sfârșitul anului 2021 a primit o propunere interesantă de la dr. Ovidiu Palea, managerul Clinicilor NORD-Provita din București, un excelent anestezist-resuscitator, specializat în tratamentul durerii în Statele Unite, unde a locuit până nu demult împreună cu familia sa.

Dr. Palea i-a sugerat să vină la București să-l ajute și să coordoneze inaugurarea CITD Nord-Provita (Centrul Integrat de Terapia Durerii, echivalentul CETD-urilor din Franța) împreună cu echipa sa aflată deja la fața locului, colegi neurologi, neurochirurgi, specialiști în terapie intensivă, anesteziști, medici de reabilitare funcțională, psihiatri, kinetoterapeuți, psihologi, etc.

„După lungi discuții cu soțul meu, am decis să spunem da pentru probabil doi ani. Doi ani pe care vreau să-i trăiesc pe deplin, în timp ce muncesc să-mi aduc partea de contribuție, pentru a face progrese în tratamentul durerii în România.

„Lena, fetița noastră de nouă ani, este așadar cu mine la București, iar pentru mine acest lucru este foarte important. Încerc să-i prezint această parte românească a rădăcinilor ei, mergem des la spectacole, muzee, facem drumeții”, a spus Monica.

Întrebată despre noua ramură a medicinei, denumită algeziologie, dr. Papaianu a explicat că aceasta este o disciplină medicală care evaluează și gestionează durerea cronică, durere care a durat cel puțin 3-6 luni, cu pacienți care se află uneori în eșec de tratament și rătăcesc de la un specialist la altul, fără a avea un răspuns la chinul lor.

Ea a precizat că durerea tratată de algeziologi poate fi foarte variată, de la dureri de cap, migrene, lombalgie, afecțiuni reumatismale, fibromialgie, dureri neuropatice rezultate din zona zoster, sechele de amputație sau de intervenție chirurgicală, etc.

Monica a explicat cum algeziologul evaluează durerea persoanei în ansamblu, în cadrul unei examinări riguroase, ținând cont de aspectele psihologice și sociale, acordându-se prioritate managementului cuprinzător, cu răspunsuri care pot fi medicinale dar și nemedicinale, de unde și importanța lucrului în echipe multidisciplinare, denumite CETD-uri (Centre pentru Studiul și Tratamentul Durerii).

Tot ea a spus că nu este vorba doar de administrarea de analgezice, ci și de găsirea altor soluții. Toate aceste tehnici sunt însoțite de o îngrijire globală a pacientului, ținând cont de dimensiunea psiho-emoțională a durerii, și de aceea, pacientului i se oferă și alte terapii, după o evaluare psihologică și psihiatrică preliminară.

Întrebată dacă România a făcut progrese în acest domeniu, Monica a precizat că terapia durerii în București este deja bine investită de echipa dr. Palea, cu care lucrează în prezent la îmbunătățirea în primul rând a îngrijirii de ansamblu a pacientului cu durerea sa individuală.

În acest sens, algeziologul trebuie să stabilească un întreg circuit medical, să organizeze întâlniri inter și multidisciplinare, să instruiască personalul medical, să organizeze educație în terapia durerii cu structuri universitare. „Dar, din păcate, încă nu există multe centre de acest gen în România și, cu siguranță, există o mulțime de progrese de făcut în domeniul algeziologiei și nu numai”, a adăugat dr. Papaianu.

Întrebată dacă s-a schimbat mult România de când a plecat, Monica a spus că într-adevăr, lumea s-a schimbat mult, țara sa natală a intrat în Uniunea Europeană în 2007 și a fost un mare vis românesc, de la trauma comunistă și ocupația ideologică rusă care a durat aproape jumătate de secol.

Ea a subliniat că s-au făcut multe progrese, mai ales în sectorul privat, companii active și inovatoare care dau viață țării, tineri foarte dedicați, a văzut că există o viață și o dorință de a face lucruri, un elan și o bucurie de a trăi, care o fac să spere într-un viitor prosper pentru țara sa natală.

Totuși, a recunoscut că nu totul este roz și reformele sunt absolut necesare, mai ales în instituțiile politice și în serviciul public, care rămân uneori „dinozauri” și vestigii ale unui trecut neglorios, cu o inerție administrativă teribilă.

Din alt punct de vedere, Monica a precizat că lumea rurală pe care o adoră, nu s-a schimbat prea mult, iar autosuficiența alimentară este încă un mod natural de viață în multe sate din România, unde oamenii încă știu să-și facă grădina de legume și să aibă grijă de animale.

Chiar dacă trăiesc cu puțin, ei își asigură o mare parte din hrana pentru ei înșiși și ea crede că sunt multe de învățat din modul lor de viață. Iar peisajele de la țară și cele montane sunt încă la fel de magnifice.

„Iar mai presus de toate spiritul românesc, de la simplu țăran la profesor universitar, nu s-a schimbat prea mult, marea majoritate a oamenilor au rămas mereu la fel de deschiși și primitori, simpli și calzi, când nu sunt prea preocupați de sărăcie sau boală, care din păcate sunt și ele prezente”, a spus dr. Papaianu.

Întrebată despre părerea ei față sistemul de sănătate din România, Monica a precizat că sunt multe progrese de făcut. De exemplu, modelul francez de securitate socială nu există cu adevărat în România. Conform sondajelor recente, 25% din populația țării nu este mulțumită de starea actuală a sectorului sănătății, și asta în principal din cauza diferențelor observate între zonele rurale și cele urbane.

Ea a explicat că 80-90% din spitale sunt situate în orașele mari și că deseori este necesar ca un pacient să parcurgă sute de kilometri pentru a avea acces la un medic specialist. De asemenea, unele structuri spitalicești sunt dărăpănate și încă mai rămâne problema corupției și a șpăgii care uneori trebuie să fie dată medicilor și asistentelor pentru a obține tratament.

Totuși, această îngrijorare a fost parțial rezolvată prin oferirea de salarii mai bune pentru medici, ceea ce a redus și numărul celor care doreau să plece în alte ţări. Dr. Papaianu a subliniat că statul român investește în spitale noi dar, mai presus de toate, sistemul privat este cel care progresează foarte mult, și construiește clinici și spitale private.

„Unele dintre aceste structuri sunt taxabile, dar există și unele care oferă acoperire de către CNAS (fondul național de asigurări de sănătate). Din ce în ce mai multe companii private oferă angajaților asigurare privată de sănătate, adesea în cadrul unei anumite rețele de îngrijire, dar mulți români cu un salariu de bază rămân în afara acestui sistem privat, de unde o reală discrepanță pentru populația generală, în ceea ce privește accesul la îngrijire” a conchis Monica.