miercuri, 24 aprilie 2024
Informația fără granițe


Doi români arestați în Spania, au spart casa din Ibiza a cântărețului britanic James Blunt

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din diaspora Știri - marți, 2 februarie 2021 Etichete: , , , , ,

Garda civilă a arestat doi cetățeni români la Ibiza, în Spania, pentru că aparțineau unei organizații criminale care se ocupau cu jafuri și spargeri în casele de pe insulă. Printre victimele lor se numără și cântărețul James Blunt căruia i-au fost furate mai multe haine, un ceas de la bunicul său și o baionetă din perioada în care a fost soldat în armata britanică și a luptat în războiul din Kosovo.

James Blunt a oferit și o recompensă celor care ar putea oferi informații care să ducă la recuperarea obiectelor furate. Foto: Yahoo! News.

Ofițerii de la Garda Civilă au declanșat „Operațiunea Second” care a dus la arestarea infractorilor după ce un val de jafuri a lovit conacele din Ibiza. Anchetatorii au constatat că jefuitorii au supus victimele la o supraveghere exhaustivă și au comis întotdeauna loviturile pe timp de noapte, asigurându-se de absența agenților de
securitate și a rezidenților și dezactivând anterior sistemele de alarmă, scrie MallorcaDiario.com.

În cadrul operațiunilor de supraveghere declanșate de investigatori, o patrulă a Gărzii Civile din Santa Eulària des Riu i-a localizat pe cei doi români într- o mașină închiriată în timp ce staționau în Santa Gertrudis de Fruitera, un sat mic de pe insulă . Când i-au văzut pe agenți, jefuitorii au fugit, dar în cele din urmă au fost prinși de forțele de ordine.

Odată arestați, echipa de poliție judiciară a Gărzii Civile din Ibiza a reușit să obțină dovezi și indicii care i-au încolțit pe hoți și a descoperit, de asemenea, un depozit clandestin în care banda de infractori a adunat toate obiectele furate.

Până în momentul de față au fost clarificate circa 12 jafuri – printre ele numărându-se și cel de la casa din Santa Gertrudis care aparține cântărețului britanic James Blunt – și au fost recuperate un număr mare de obiecte furate în valoare de 300.000 de euro, printre care se numără și două sculpturi și mai multe picturi de la autori renumiți, sute de sticle de vin, coniac, șampanie, ceasuri de masă din secolul al XIX-lea, sculpturi din jad, tacâmuri din aur și argint, bijuterii și unelte. La acea vreme, când a descoperit furtul, James Blunt a oferit chiar și o recompensă pentru cine va oferi informații care să ducă la prinderea hoților și recuperarea obiectelor furate, relatează Yahoo! News.

Ancheta este în continuă desfășurare, Garda Civilă încercând acum să-i aresteze și pe ceilalți membri ai bandei care au fost deja identificați.

DISTRIBUIE