vineri, 19 aprilie 2024
Informația fără granițe


Două zboruri Tarom, din România spre Anglia și retur, au fost anulate din cauza furtunii Ciara

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din diaspora Știri - duminică, 9 februarie 2020 Etichete: , , , , , ,

Furtuna Ciara, care a lovit duminică, 9 februarie 2020, nord-vestul continentului european, generând vânturi de peste 100 km/h și fenomene periculoase pentru zboruri, a provocat anularea a peste 200 de zboruri deja între Irlanda, Marea Britanie și Europa de vest. Printre aceste zboruri se numără și două curse ale companiei Tarom între România și Marea Britanie.

Potrivit Mediafax, Tarom a anunțat anularea unei curse din București spre Londra și a uneia din Londra spre București, care erau programate să fie efectuate astăzi. Cele două zboruri au fost anulate din cauza furtunii Ciara care traversează nord-vestul Europei, spune conducerea companiei de stat.

Tarom anunță totodată că este posibil ca și alte curse să sufere întârzieri sau să fie anulate. Compania spune că depune toate eforturile pentru a minimiza acest disconfort și pentru a reveni la normal cât mai repede.

„Vă mulţumim pentru înţelegere şi vă reamintim că prioritatea noastră este să oferim călătorii sigure”, a precizat compania.

Avertismentul MAE cu privire la furtuna Ciara

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Țărilor de Jos că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile locale, în cursul zilei de duminică, 9 februarie 2020, teritoriul olandez va fi afectat de furtuna Ciara. Conform prognozelor, sunt așteptate precipitații și rafale de vânt cu viteze de până la 120 km/oră terestru și 140 km/oră pe mare. Din cauza vântului puternic, sunt posibile perturbări ale traficului aerian – întârzieri şi anulări de zboruri pe Aeroportul Internațional Schiphol Amsterdam. De asemenea, sunt posibile perturbări ale circulației rutiere şi feroviare din cauza căderilor de copaci pe carosabil sau pe calea ferată. Se recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență și să adapteze viteza de mers la condițiile meteo, precum și să respecte semnalizările temporare.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Haga: +31(0)703541580; +31(0)703228612; +31(0)703319980, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de permanență al Ambasadei României la Haga: +31(0)622823300 și telefonul de urgenţă al secţiei consulare: +31(0)651596107.

Ministerul Afacerilor Externe  recomandă consultarea paginilor de internet: http://haga.mae.rowww.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații şi sfaturi de călătorie.

DISTRIBUIE