sâmbătă, 5 octombrie 2024
Informația fără granițe


După 10 ani de muncă în Spania un român s-a întors în țară și cultivă căpșuni la 2 metri sub pământ

Scris de: Daniela Stoica , înv Din România Știri - marți, 19 noiembrie 2019 Etichete: , , , , , ,

Un tânăr român din comuna Mârșani, județul Dolj, care a lucrat în Spania pentru mai mult timp, s-a întors acum trei ani în țară și a devenit un fermier de succes. Bărbatul cultivă căpșuni nu doar vara, ci pe toată perioada anului, într-un solar construit la doi metri sub pământ.

Robert Marinică a lucrat 10 ani ca muncitor în agricultură în Spania, iar în urmă cu 3 ani a decis să se întoarcă în România. După experiența acumulată în străinătate, românul a decis ca pe pământurile pe care le deține la Mârșani să cultive căpșuni atât vara, cât și pe timpul iernii. El a vândut căpșuni toată vara, dar este hotărât ca de Crăciun și Revelion să iasă pe piață cu o nouă producție de fructe.

- Continuarea după publicitate -

A plantat arbuștii într-un solar săpat la doi metri adâncime și folosește ca îngrășământ pământul din pădure.

„Am săpat un solar la doi metri adâncime, în pământ ca să nu intre aer rece de afară. Plantele sunt pe un pat la 50 de centimetri înălţime pentru că nu trebuie să atingă pământul. Altfel se strică. O să fie foarte gustoase. Mai gustoase ca cele din Spania pentru că le-am pus pământ din pădure.”, spune Robert citat de Mediafax.

Construcția solarului l-a costat pe fermier 5.000 de euro, iar investiția totală s-a ridicat la suma de 15.000 de euro. Plantaţia se întinde pe 1.200 metri pătraţi, se aşteaptă la o producţie de 700 – 1.000 de kilograme de fructe, iar roadele vor ajunge pe tarabe în cel mult două săptămâni.

„Căpşunii se coc mai mult pe timp de noapte, dacă este cald şi dacă este lună plină. Multă lume nu ştie treaba asta. Eu am învăţat acolo (în Spania – n.r.). Pe mine nu mă incomodează atât zăpada, cât frigul. Căpșunii au nevoie de lumină și de căldură. Într-o săptămână, două sunt gata. Sper să am să vând şi de Revelion. Atunci preţul e mai mare”, a spus Robert Mărinică.

Își vinde singur producția

Căpşunii românului nostru ajung pe tarabele din piaţa centrală din Craiova, dar şi în câteva cofetării. Tânărul fermier spune că aşa câştigă mai mult decât dacă ar vinde în supermarket. Robert vinde și acum căpşuni din recolta cultivată afară.

- Continuarea după publicitate -

„Din cele cultivate afară, vând acum pe piaţă, în Craiova, cu 35 de lei kilogramul. La cofetării dau en-gros cu 25 de lei kilogramul. Nu am făcut contract cu un hypermarket pentru că trebuie să respecţi un contract, dacă-l faci. Iar eu, acum, nu-l pot respecta. Oricum, câştig mai mult dacă le vând eu”, a declarat tânărul.

Robert Mărinică este sigur că anul viitor va încerca să-şi extină afacerea, cu ajutorul fondurilor europene pentru care va face cerere.