vineri, 19 aprilie 2024
Informația fără granițe


Femeie în vârstă de 101 ani din Olanda vindecată de coronavirus, luminiță de speranță pentru omenire

Scris de: Daniela Stoica , înv Din diaspora Știri - miercuri, 1 aprilie 2020 Etichete: , , , , ,

Vești bune din Olanda, mai exact dintr-un spital de lângă Rotterdam, unde o pacientă în vârstă de 101 ani bolnavă de Covid-19 a fost declarată vindecată, informează ANSA.

Femeia olandeză a fost tratată de infecția provocată de coronavirus la spitalul din IJsseland, de lângă Rotterdam. Medicii au declarat că reprezintă o luminiță de speranță pentru noi toți în această perioadă întunecată în care s-a adâncit Europa și întreaga lume.

Bătrâna fusese internată în urmă cu o săptămână și jumătate, cu dificultăți de respirație și după testul de specialitate s-a constat că era pozitivă la Covid-19. Femeia, care locuiește singură, va rămâne într-o casă de odihnă câteva zile, înainte de a se întoarce acasă.

Olanda a înregistrat până astăzi, 1 aprilie 2020, 13.614 cazuri de persoane infectate cu coronavirus, din care 1.173 și-au pierdut viața și doar 250 au fost declarate vindecate.

DISTRIBUIE