miercuri, 24 aprilie 2024
Informația fără granițe


Fetiță de origine română abuzată sexual în Spania de unchiul său. „Vreau să mă răzbun pe mama ta!”

Scris de: Redacția Jurnal de Emigrant , înv Din diaspora Știri - duminică, 16 octombrie 2022 Etichete: , , , , , , ,

Un român în vârstă de 58 de ani a fost condamnat recent în Spania la 14 ani și 9 luni de închisoare, de către Tribunalul din Alicante (comunitatea Valenciană), pentru abuz sexual în formă continuată asupra unei fetițe de numai 10 ani, al cărei unchi era, informează El Confidencial.

Faptele abominabile s-au petrecut la locuința inculpatului din localitatea Aspe (Alicante) în perioada septembrie 2020 – septembrie 2021, potrivit sentinței pronunțate de o instanță a Secției a II-a la care a avut acces presa spaniolă.

Decizia instanței a confirmat că fapta a fost dovedită, și anume că inculpatul a abuzat-o sexual pe fetiță în cel puțin cinci ocazii diferite. Se întâmpla când minora a mergea în vizită la domiciliul inculpatului, unde acesta reușea să rămână singur cu minora, trimițându-și propriul fiu și sora fetiței să se joace afară din locuință.

În acele momente, inculpatul o învăța pe fetiță cum să îndeplinească sarcinile casnice, cum ar fi spălarea vaselor sau efectuarea curățeniei și profita de acele ocazii. De exemplu, a mers după ea la bucătărie, a apucat-o de talie, a sărutat-o și i-a atins organele genitale, înainte de a o duce într-o cameră pentru a definitiva abuzul.

Din fericire, inculpatul nu a reușit să-și finalizeze acțiunile, deoarece victima s-a opus de fiecare dată. În orice caz, atunci când fetița i-a spus la un moment dat să o lase în pace, el i-a răspuns: „Nu, pentru că vreau să mă răzbun pe mama ta!”

Instanța a acordat toată credibilitatea relatării oferite de victimă, subliniind că în timpul audierii sale, aceasta „a răspuns într-un mod cu siguranță coerent la toate întrebările adresate”, fără a se contrazice sau a ezita.

De asemenea, instanța a exclus existența unor motive false pentru mama fetiței de a depune o plângere, atunci când a aflat despre ceea ce s-a întâmplat într-o ceartă cu inculpatul. Atunci el era beat și a mărturisit totul, justificând comportamentul său față de propria nepoată cu scopul de a-i face rău mamei acesteia.

În consecință, sentința l-a considerat pe inculpat autorul unei infracțiuni de abuz sexual în formă continuată asupra unei minore și a impus obligația de a despăgubi victima cu o sumă de 10.000 de euro pentru prejudiciul moral cauzat, indiferent de mărimea pedepsei sale de închisoare.

DISTRIBUIE