joi, 28 martie 2024
Informația fără granițe


Fetița unor români plecați la muncă în Anglia i-a așteptat toată noaptea în scara blocului unde locuiau, crezând că vor veni acasă

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din România Știri - sâmbătă, 26 octombrie 2019

Ana-Maria Moldovanu în vârstă de numai 12 ani, di Piatra Neamț, a fost declarată dispărută în cursul zilei de vineri, 25 octombrie 2019, după ce nu s-a mai întors de la școală. Fetițe era lăsată în grija unei cunoștințe de-a părinților, care erau plecați la muncă în Anglia. În jurul orei 07:00 de sâmbătă dimineața, Ana-Maria a fost găsită în scara blocului unde locuia cu părinții săi în chirie înainte ca aceștia să plece în străinătate.

Ana-Maria Moldovanu, 12 ani. Sursă foto: ziarpiatraneamt.ro

Alarma a fost dată imediat după fata a plecat de la școală, dar nu a mai ajuns la locuința unde stătea. Echipaje ale Serviciului de Investigații Criminale, dar și agenți ai Poliției din Piatra Neamț, cărora li s-au s-au alăturat jandarmii și o mână de voluntari, au pornit în căutarea ei. Zeci de oameni au patrulat pe străzile orașului în cursul nopții trecute cu speranța că o vor găsi pe fetiță, în ciuda vremii neplăcute de afară, dar aceasta era de negăsit.

Din fericire, fetița a fost găsită în această dimineață, înainte de ora 07:00, în scara blocului unde locuia cu părinții până să fi lăsată în grija unei cunoștințe, fiindcă aceștia au fost nevoiți să plece la muncă în Anglia. Ana-Maria a auzit că părinții ei urmează să se întoarcă acasă și a vrut să le facă o surpriză, așteptându-i la locuința unde știa că au locuit cu toții, pe strada Grigore Ureche. Din păcate, părinții și-au schimbat planurile și nu au mai reușit să se întoarcă, dar micuța nu a aflat de această schimbare și a stat toată noaptea în scara blocului să-i aștepte.

„Poveste trista cu final fericit …care trebuie sa ne bucure , dar sa ne dea de gândit …!

Fetița dispărută ieri după ce a terminat orele la școala a fost găsită. E cea mai buna veste de moment. Și e, cu certitudine, o reușita comună: a poliției, a Jandarmeriei, a poliției locale, DAR mai ales a OAMENILOR care au văzut cazul pe rețelele de socializare și au ieșit din case, în miez de noapte și au căutat-o!! Eu știu 4 (care au vrut sa rămână anonimi, care nu au făcut vâlvă, dar care au stat câteva ore să caute un copil!!). Și am sentimentul ca au fost mult mai mulți Oameni.
Să ieși din casă la 1 noaptea și sa cauți un copil pierdut… nu e puțin!!! În fața lor și a celor care au dat măcar SHARE la aceasta poveste, ma înclin cu drag și cu respect!!

Povestea are final fericit (fetița a fost găsită în scara unui bloc de pe strada Grigore Ureche, vie și nevătămată !). Ajunsese acolo, însă, pentru ca a stat acolo cu chirie, în urmă cu ceva timp. A stat alături de părinții ei care au fost nevoiți sa plece la munca in străinătate. Și sa o lase in grija unei cunoștințe apropiate. A mers acolo pentru ca PĂRINȚII i au spus ca cor veni acasă ! Și fetița s a bucurat că îi va revedea. Și a mers acolo să îi aștepte, să se bucure de venirea lor; a mers acolo unde a știut ea ca a avut clipe fericite!!! Doar că, între timp, planurile s-au schimbat și ei nu au mai venit. Iar fetița a rămas să viseze în scara unui bloc în care a trăit clipele ei de fericire…

Ați citit, poate mulți dintre voi, povestea „Fetița cu chibriturile”.
Eu am retrăit-o în această dimineață.

Vă mulțumesc tuturor !
Reacțiile voastre / ale noastre trebuie sa continuie !! ❤️
Dragostea – empatia – solidaritatea rămân valori pe care nu le poate anula nimeni. Niciodată ! 🌺”, transmite una dintre persoanele care a participat la căutări.