miercuri, 24 aprilie 2024
Informația fără granițe


Germania a eliminat carantina pentru românii vaccinați sau care au avut COVID-19

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din diaspora Știri - luni, 10 mai 2021 Etichete: , , , , , , ,

Cetățenii români care s-au vaccinat sau au fost infectați în trecut cu virusul SARS-COV-2 nu mai sunt nevoiți să stea în carantină atunci când călătoresc în Germania, transmite Ministerul Afacerilor Externe (MAE) din România pe site-ul instituției.

Potrivit sursei citate, autoritățile germane au inclus țara noastră în categoria trei de risc, în contextul pandemiei de COVID-19.

„Începând cu data de 9 mai a.c., persoanele care sunt vaccinate împotriva COVID-19 sau care s-au vindecat de infecția cu virusul SARS-CoV-2 și care călătoresc în Germania din zone de risc de categoriile 2 și 3 (NU și din zonele speciale de risc de categoria 1!) sunt exceptate de la obligația de a efectua măsura carantinei la intrarea pe teritoriul german”, informează MAE.

Mai exact, pentru a putea fi exceptați de la carantină, cetățenii români trebuie să îndeplinească una din următoarele condiții:

  • să arate dovada vaccinării (certificatul de vaccinare), vaccinul să fie unul dintre cele omologate la nivelul UE, iar ultima doză a fost administrată cu cel puțin 14 zile înaintea sosirii în Germania;
  • să demonstreze că au suferit o infecție anterioară cu virusul SARS-COV-2 prezentând rezultatul unui test PCR, PoC PCR sau alte metode de amplificare a acidului nucleic, efectuat cu minim 28 de zile înainte, dar nu mai mult de 6 luni;
  • arată dovada unei infectări anterioare cu virusul SARS-CoV-2, precum și pe cea a vaccinării cu cel puțin o doză a unui vaccin omologat la nivelul UE.

Conform site-ului oficial al Uniunii Europene, vaccinurile omologate sunt următoarele:

Compania Tipul de vaccin Numărul de doze

(necesar pe persoană)

Numărul de doze

(pentru care s-a semnat)

Stadiu
BioNTech și Pfizer ARNm 2 doze 600 de milioane Aprobat
Moderna ARNm 2 doze 460 de milioane Aprobat
CureVac ARNm 2 doze 405 de milioane În curs de dezvoltare
AstraZeneca adenovirus 2 doze 400 de milioane Aprobat
Johnson & Johnson/Janssen Pharmaceuticals adenovirus 1 doză 400 de milioane Aprobat
Sanofi-GSK proteină 2 doze 300 de milioane În curs de dezvoltare
DISTRIBUIE