duminică, 28 aprilie 2024
Informația fără granițe


Îngrijitoare româncă în Italia, filmată când îl bătea pe bătrân. Fiicele au instalat pe ascuns camere de supraveghere

Scris de: Daniela Stoica , înv Articole corelate Din diaspora Prima pagină Știri - duminică, 25 februarie 2024 Etichete: , , , , , ,

O îngrijitoare în vârstă de 55 de ani, de naționalitate română, a fost arestată la Roma miercuri, 21 februarie, sub acuzația de maltratare a unei persoane în vârstă, informează Corriere della Sera.

Incidentul a avut loc în cartierul Appio Latino, unde polițiștii au intervenit la locuința unui bărbat în vârstă, situată pe via Sinuessa, după ce a primit mai multe sesizări din partea vecinilor îngrijorați.

Aceștia au reclamat că adesea auzeau strigăte și amenințări adresate bătrânului de către îngrijitoarea sa.

Îngrijorări similare au fost exprimate în trecut, când alți locatari au alertat familia bătrânului, sugerând că badanta ar putea să nu se comporte adecvat.

Preocupate pentru siguranța tatălui lor, fiicele pensionarului, care inițial aveau încredere în îngrijitoarea româncă, au decis să instaleze camere de supraveghere în casă pentru a monitoriza comportamentul femeii.

Polițiștii au preluat înregistrările și descoperirile au fost șocante

Imaginile video au arătat cum badanta îl abuza fizic și verbal pe bătrân, lovindu-l cu palmele peste față și adresându-i amenințări.

Pe baza acestor dovezi, ofițerii de la secția de poliție Appio au efectuat verificări suplimentare, care au culminat cu o vizită la domiciliul respectiv și identificarea femeii.

Îngrijitoarea a fost arestată pe baza probelor incontestabile și a fost dusă la închisoarea Rebibbia din Roma.

DISTRIBUIE