vineri, 29 martie 2024
Informația fără granițe


Îți cunoști bine personalitatea? Testul următor te poate surprinde!

Scris de: Redacția Jurnal de Emigrant , înv Articole corelate Cultură Informații utile - duminică, 2 ianuarie 2022 Etichete: , ,

Te-ai întrebat vreodată ce gânduri și secrete sunt stocate în subconștientul tău? Testul denumit „Oaza” îți va dezvălui câteva din secretele personalității tale. Se recomandă să notezi întâi toate cele nouă răspunsuri și abia apoi să verifici rezultatele, pentru a obține un rezultat mai precis.

Să începem!

Întrebări

  1. Mergi și găsești o cutie pe drum. O deschizi și te uiți în ea. Ce se află în cutie?
  2. Dacă ai putea alege un loc în care să trăiești tot restul vieții, unde ar fi?
  3. Te-ai rătăcit în deșert și dintr-o dată vezi o așezare în depărtare. De asemenea, observi o oază nu foarte departe. Unde alegi să mergi?
  4. Ce ai face dacă ai pierde brusc totul?
  5. Mâine e duminică, ce ai de gând să faci?
  6. Dacă ai o dificultate, ce faci și la cine apelezi pentru ajutor?
  7. Ce vârstă ți-ai dori să ai pentru tot restul vieții tale?
  8. Dacă ți s-ar spune că mai ai doar 24 de ore de trăit, cum ai petrece acest timp?
  9. Dacă un incendiu ți-ar cuprinde locuința și ai putea salva un singur lucru, care ar fi acesta?

Răspunsuri

  1. Răspunsul tău dezvăluie ce fel de noroc crezi că vei avea într-o circumstanță neașteptată. Dacă ți-ai imaginat ceva care nu are nicio valoare pentru tine, atunci crezi că norocul nu este de partea ta. Dacă ți-ai imaginat ceva valoros, cum ar fi o comoară, atunci crezi că într-o zi va fi cu siguranță a ta. Dacă nu există nimic în cutie, atunci nu crezi deloc în noroc.
  2. Dacă ai ales locul în care trăiești deja, viața ta este confortabilă și fericită. Daca ai ales o destinație îndepărtată, ești un visător sau un romantic. Dacă nu poți decide unde să trăiești, atunci nu ai atașamente sau loialități puternice.
  3. Răspunsul tău descrie etica ta despre muncă. Dacă mergi la oază, preferi să te distrezi mai întâi și să lucrezi mai târziu. Nu-ți plac regulile și reglementările și uneori poți fi impulsiv. Dacă te duci direct în sat, atunci îți place să-ți asumi responsabilități. Știi cum să-ți folosești bine timpul și să-ți planifici ziua cu atenție. Preferi să termini proiectele, decât să le începi și iei în serios termenele limită.
  4. Cei care caută să o ia de la zero sunt susceptibili de a-și asuma responsabilitatea pentru acțiunile lor și nu vor doar să reacționeze la circumstanțele vieții.
  5. Răspunsul tău descrie obiceiurile de a-ți cheltui banii. Duminica este o zi pe care ești liber să o folosești oricum îți dorești. Având libertatea de a face tot ce vrei, este ca și când ai destui bani pentru a-i cheltui cum dorești. Dacă te decizi să rămâi acasă, să ieși la o plimbare sau să faci sport, atunci cheltuiești cu atenție și vei putea economisi bani pentru zile negre. Dacă mergi la cumpărături, atunci banii te ard în buzunar și, în general, cheltuiești cam tot ce ai!
  6. Cei care fac față singuri dificultăților sunt siguri pe ei și puternici. Cei care apelează la prieteni sau familie sunt puțin nesiguri și nu sunt pregătiți să accepte întreaga responsabilitate în situații dificile. Cei care solicită sfaturi practice de la un avocat sau de la un alt profesionist sunt realiști.
  7. Vârsta pe care o alegi reprezintă, în general, momentul când ai fost cel mai fericit și ai avut multă încredere în tine. Revenirea la anii copilăriei arată amintirea plăcută a unui timp cu puțină responsabilitate sau deloc. Cei care își aleg vârsta actuală sunt persoane maturizate și de succes. Persoanele de peste patruzeci de ani aleg, în general, o vârstă cu zece ani mai tânără.
  8. Dacă îți alegi prietenii apropiați și familia, ai o natură emoțională și sentimentală. Dacă preferi să fii singur, atunci s-ar putea să fii nemulțumit. Dacă ai ales să petreci și să te distrezi bine, te supui destinului. Dacă îți petreci ziua ca întotdeauna, ești curajos și rezistent.
  9. Dacă este un album foto, sau un jurnal, atunci ești foarte sentimental. Dacă obiectul este un articol vestimentar, ești precaut și convențional. Dacă ai ales ceva care are o valoare monetară ridicată, ești materialist. Dacă ai ales actele de identitate, pașaportul, telefonul mobil sau laptopul, ești practic.