sâmbătă, 20 aprilie 2024
Informația fără granițe


Lista țărilor cu risc epidemiologic în vigoare de la 3 octombrie. Germania și Franța au trecut în zona verde

Scris de: Daniela Stoica , înv Articole corelate Din România În evidență Informații utile Prima pagină Știri - vineri, 1 octombrie 2021 Etichete: , , , , , , , ,

Comitetul Național pentru Situații de Urgență din țara noastră a actualizat joi, 30 septembrie, lista statelor și zonelor cu risc epidemiologic ridicat. Lista intră în vigoare cu data de 3 octombrie 2021, ora 00:00.

Olanda, Germania şi Franţa sunt ţările intrate în zona verde, în zona galbenă a trecut printre altele Austria și Elveția iar în cea roșie Republica Moldova, Armenia, Belarus și Bulgaria. Italia și Spania, țări cu mari comunități de români, au rămas în zona verde. Marea Britanie, zonă roșie.

De asemenea, prin Hotărârea nr 77, s-au modificat regulile de aplicare a măsurii carantinei asupra unor categorii de transportatori.

„Conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă, precum și conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane, se exceptează de la măsura carantinei instituită conform prevederilor prezentei hotărâri dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în ţară, iar deplasarea se realizează doar în scop profesional.”

Ce se întâmplă cu cei care vin din fiecare zonă

  • Persoanele vaccinate contra Covid-19 cu schema completă, de la care au trecut cel puțin 10 zile, sunt scutite de carantină, indiferent dacă vin de pe lista galbenă sau roșie.
  • Persoanele nevaccinate care intră în România din țările aflate pe lista galbenă scapă de carantina de 14 zile dacă prezintă un test PCR negativ.
  • Cei nevaccinați care vin din țările aflate în zona roșie sunt nevoiți să stea în carantină indiferent dacă prezintă sau nu un test PCR negativ.
  • Copiii de până la 6 ani u intră în carantină la sosirea în țară din țări aflate pe lista de risc epidemiologic.
  • Totodată, copiii între 6 și 16 ani veniți din zona roșie nu vor intra în carantină dacă prezintă un test PCR cu rezultat negativ. ​

Persoanele care petrec mai puțin de 72 de ore în România, nu intră nici ele în carantină dacă au un test COVID negativ.

DISTRIBUIE