vineri, 29 martie 2024
Informația fără granițe


MAE: Un număr 346 de români au fost repatriați din Franța, Italia și Belgia

Scris de: Daniela Stoica , înv Din diaspora Din România Știri - sâmbătă, 6 iunie 2020 Etichete: , , , , , , , , ,

În continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români aflați în străinătate și care au fost afectați de măsurile de restrângere a transportului aerian adoptate în contextul gestionării pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că, în cursul zilei de 5 iunie, a fost facilitată revenirea în țară a 346 de cetățeni români aflați în Republica Franceză, Republica Italiană și în Regatul Belgiei, precizează un comunicat primit pe adresa redacției noastre.

144 de cetățeni români au fost repatriați din Republica Franceză (pe ruta București-Paris-București), 111 cetățeni români din Republica Italiană (pe ruta București-Roma–București) și 91 cetățeni români din Regatul Belgiei (pe ruta București-Bruxelles-București), ca urmare a demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe, ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și ale Ministerului Afacerilor Interne.

Printre cetățenii români care au revenit în țară se regăsesc persoane care se aflau în imposibilitatea de a-și prelungi șederea pe teritoriul statelor respective din diverse motive.

Revenirea în țară a fost asigurată prin intermediul a trei curse aeriene operate de compania Tarom.

De asemenea, demersurile autorităților române au permis deplasarea către statul de domiciliu/reședință pentru 27 de cetățeni străini, respectiv 22 cetățeni francezi, doi cetățeni canadieni, doi cetățeni britanici și un cetățean camerunez.

Ministerul Afacerilor Externe folosește acest prilej pentru a sublinia importanța verificării cu atenție, anterior oricăror deplasări, a informațiilor postate pe site-ul MAE privind sfaturile și alertele de călătorie, precum și a informațiilor de interes publicate pe paginile de internet ale misiunilor diplomatice și ale oficiilor consulare ale României în străinătate.