duminică, 28 aprilie 2024
Informația fără granițe


Moarte tragică în Austria pentru un român de 23 de ani, spulberat de o mașină pe autostradă

Scris de: Daniela Stoica , înv Articole corelate Din diaspora Prima pagină Știri - joi, 21 martie 2024 Etichete: , , ,

Un tragic accident de circulație a avut loc în primele ore ale dimineții de joi, 21 martie, pe Autostrada A14, în apropiere de Nenzing (Austria), soldat cu decesul unui român în vârstă de 23 de ani, informează publicația Kronen Zeitung.

Evenimentul nefericit s-a desfășurat când, din motive încă neelucidate, autovehiculul condus de tânărul român a derapat, lovindu-se de bariera mediană a autostrăzii și oprindu-se în mijlocul drumului.

După impact, șoferul a părăsit vehiculul, moment în care un alt autoturism, condus de un austriac de 48 de ani, l-a lovit în plin.

Incidentul a avut loc în timp ce șoferul austriac încerca să schimbe benzile pentru a oferi spațiu vehiculelor care intenționau să se încadreze în trafic la rampa de acces Nenzing, îndreptându-se spre Germania.

Din nefericire, el nu a observat mașina românului pe carosabil, lovindu-l atât pe el, cât și autovehiculul acestuia.

Tânărul a fost prins sub mașină în urma coliziunii frontale. Autoturismul bărbatului austriac a oprit la aproximativ 30 de metri distanță.

Martorii accidentului l-au extras pe conaționalul nostru de sub mașină și au încercat să-i acorde primul ajutor. În ciuda acestor eforturi, bărbatul a decedat la locul accidentului.

Șoferul austriac a suferit răni ușoare la mâna stângă și a fost transportat la spital pentru îngrijiri.

Ca urmare a accidentului, Autostrada A14 a fost închisă timp de aproximativ patru ore pentru traficul îndreptat către Germania, de la ieșirea Nenzing până la ieșirea Frastanz, pentru a permite efectuarea investigațiilor necesare.

DISTRIBUIE