sâmbătă, 23 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Moldoveancă din Anglia, „Regina cozonacilor”. Și-a transformat pasiunea într-o afacere de succes

Scris de: Daniela Stoica , înv Articole corelate În evidență Prima pagină - duminică, 3 noiembrie 2024 Etichete: , , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Gabriela Badea, o moldoveancă originară din Hîncești și stabilită în Essex, Marea Britanie, a reușit să câștige inimile românilor și moldovenilor din Londra și împrejurimi cu cozonacii săi unici, relatează Anunțul UK.

Gabriela, în vârstă de 30 de ani și mamă a doi copii, produce aproximativ 18 tipuri de cozonaci, inclusiv cozonacul „Dubai”, care este vândut la prețul de 30 de lire bucata și devine tot mai căutat de membrii comunității.

- Continuarea după publicitate -

Gabriela Badea și cozonacul Dubai. Sursa foto: Anunțul UK

Ea își amintește cum, uneori, parcarea din fața casei sale din Basildon se umple de mașini scumpe, precum Tesla, Porsche sau Mercedes, de unde clienții coboară să-și ridice comenzile.

„Este un domn care, de câte ori a venit, n-a luat niciodată mai puțin de opt. Copiii lui sunt înebuniți după cozonacii Biscoff și Rafaello”, a spus ea, adăugând că soțul său preferă cozonacii tradiționali, „ca la Buzău”.

- Continuarea după publicitate -

Povestea Gabrielei în Marea Britanie nu a fost mereu dulce, ci mai degrabă una marcată de greutăți. După ce s-a mutat din Portugalia, unde locuise anterior, Gabriela spera la o viață mai bună în Regatul Unit, dar s-a confruntat cu dificultăți financiare.

„Venisem din Portugalia, o țară frumoasă dar cu posibilități limitate, si am crezut că aici in Anglia alearga cainii cu covrigi in coada pe toate strazile… Am început să lucrez în domeniul hotelier, la curățenie, apoi într-o fabrică de sandvișuri, apoi în case private, tot la curățenie, iar la sfârșit de săptămână realizam că trebuie să scot bani din buzunar ca să pot achita grădinița băiețelului! Economiile noastre au început să scadă rapid, rămăsesem însărcinată cu fetița si am început să caut soluții pentru o altfel de viață”, a povestit ea.

Totuși, o pasiune ascunsă avea să-i schimbe complet viața. Gabriela a urmat un curs de cofetărie și a început să-și promoveze produsele pe grupurile românești din comunitate, realizând comenzi de acasă.

„La început a fost mai greu, pentru că locuiam în Maldon și aveam clienți puțini. Acum, în Basildon, sunt mult mai aproape de Londra și îmi merge mult mai bine”, a explicat Gabriela.

Cu o varietate impresionantă de cozonaci, de la cei tradiționali cu nucă, rahat și cacao, până la rețete unice cu mac și vișine, mere caramelizate și scorțișoară, sau brânză și stafide, Gabriela și-a câștigat clienții prin calitatea ingredientelor și diversitatea ofertei.

- Continuarea după publicitate -

Cozonaci by Gabriela Badea. Sursa foto: Anunțul Uk

Cozonacul „Dubai”, „piesa de rezistență” din portofoliul ei, este preparat cu cataif prăjit în unt și fistic.

În prezent, Gabriela vinde frecvent câte 10-12 cozonaci pe zi, iar prețurile pornesc de la 22 de lire, un preț considerabil mai mare decât cozonacii comercializați în magazinele românești din Anglia.

„Folosesc doar ingrediente naturale de cea mai bună calitate. Nu vreau să-mi dezamăgesc clienții, pentru că datorită lor, acum, în sfârșit, simt că trăiesc o viață decentă în Anglia”, mărturisește ea.

- Continuarea după publicitate -

Ambițioasă, Gabriela și-a propus să extindă gama de produse la peste 25 de feluri de cozonaci și visează să ajungă, într-o zi, să predea cursuri de cofetărie.

 

Deși are încă un număr redus de urmăritori pe rețelele sociale, este hotărâtă să devină tot mai cunoscută și își exprimă admirația pentru cofetareasa Olga Ursu, pe care o consideră o sursă de inspirație:

„Este foarte apreciată de urmăritorii ei și consider că acest lucru este foarte important când îți pasă de afacerea ta”,a  adaugat tânăra cofetăreasă din Basildon.

- Continuarea după publicitate -

Pentru cei care doresc să se bucure de un cozonac „proaspăt, pufos și delicios”, Gabriela este deschisă la comenzi, oferind și alte produse de patiserie, precum torturi, prăjituri sau macarons, însă mărturisește că nimic nu se compară, în opinia ei, cu un cozonac bine făcut. O puteți găsi pe pagina Gabriela Badea (Căpșunica).