vineri, 19 aprilie 2024
Informația fără granițe


Numărul cetățenilor români rezidenți în Spania la sfârșitul anului 2020 și în ce provincii sunt cei mai mulți dintre ei

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din diaspora Știri - miercuri, 14 aprilie 2021 Etichete: , , ,

Conform datelor recente publicate pe site-ul guvernului spaniol, românii continuă să fie grupul cel mai numeros de naționalitate străină din Spania și după statisticile înregistrate până la data de 31 decembrie 2020. Aceștia sunt urmați, ca număr de rezidenți străini, de marocani și apoi de britanici.

Noile date arată că numărul total de cetățeni români înregistrați oficial ca rezidenți în Regatul Spaniei a ajuns la finele anului trecut la 1 079 726, iar statisticile arată că cei mai mulți dintre ei – 926 446 – au între 16 și 46 de ani.

Cei cu vârsta până în 15 ani, în schimb, sunt 119 105 în total, iar cu vârsta peste 65 de ani – 34 175. De asemenea, 48% dintre ei sunt femei și vârsta media a românilor din Spania ajunge la 40 de ani.

La sfârșitul anului 2019, numărul cetățenilor români rezidenți în Spania era de 1 054 458, în 2020 înregistrându-se o creștere de 2,4% în rândul conaționalilor noștri din această țară. Dintre aceștia 47,9% erau femei și vârsta medie a lor, la acea dată, era de 39 de ani.

Aceleași date publicate recent de Ministerul Incluziunii, Securității Sociale și Migrațiilor indică și că provincia spaniolă cu cei mai mulți români rezidenți este Madrid – 225.700 în total (20,9%) – aceasta fiind urmată de Valencia – 67 764 de români – Zaragoza cu 59 249 de români, Castellón –  53 131 și Barcelona – 52 027.

DISTRIBUIE