fbpx
joi, 22 octombrie 2020
Informația fără granițe


O poezie pe zi: „Din străinătate” – Mihai Eminescu

Scris de: Mihai Diaconu , înv Cultură Poezii - marți, 18 august 2020 Etichete: , , ,

Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850, Botoșani, Moldova – d. 15 iunie 1889, București, Regatul României) a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Receptiv la romantismele europene de secol XVIII și XIX, a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativ întârziat. Citește mai mult pe Wikipedia…

Din străinătate

Când tot se-nveseleşte, când toţi aci se-ncântă,

- Continuarea articolului după publicitate -

Când toţi îşi au plăcerea şi zile fără nori,

Un suflet numai plânge, în doru-i se avântă

L-a patriei dulci plaiuri, la câmpii-i râzători.

 

Şi inima aceea, ce geme de durere,

Şi sufletul acela, ce cântă amorţit,

E inima mea tristă, ce n-are mângâiere,

E sufletu-mi, ce arde de dor nemărginit.

 

Aş vrea să văd acuma natala mea vâlcioară

Scăldată în cristalul pârăului de-argint,

Să văd ce eu atâta iubeam odinioară

A codrului tenebră, poetic labirint;

 

Să mai salut o dată colibele din vale,

Dorminde cu un aer de pace, liniştiri,

Ce respirau în taină plăceri mai naturale,

Visări misterioase, poetice şoptiri.

 

Aş vrea să am o casă tăcută, mititică,

În valea mea natală, ce undula în flori,

Să tot privesc la munte în sus cum se ridică,

Pierzându-şi a sa frunte în negură şi nori.

 

Să mai privesc o dată câmpia-nfloritoare,

Ce zilele-mi copile şi albe le-a ţesut,

Ce auzi odată copila-mi murmurare,

Ce jocurile-mi june, zburdarea mi-a văzut.

 

Melodica şoptire a râului, ce geme,

Concertul, ce-l întoană al păsărilor cor,

Cântarea în cadenţă a frunzelor, ce freme,

Născur-acolo-n mine şoptiri de-un gingaş dor.

 

Da! Da! Aş fi ferice de-aş fi încă o dată

În patria-mi iubită, în locul meu natal,

Să pot a binezice cu mintea-nflăcărată

Visările juniei, visări de-un ideal.

 

Chiar moartea, ce răspânde teroare-n omenire,

Prin vinele vibrânde gheţoasele-i fiori,

Acolo m-ar adoarme în dulce liniştire,

În visuri fericite m-ar duce către nori.

 

Mihai Eminescu

- Mai multe articole după publicitate -

Trimite acest articol și prietenilor tăi

Trimite acest articol și prietenilor tăi