joi, 21 noiembrie 2019
Informația fără granițe


Poezia unei românce din străinătate despre o realitate cruntă a zilelor noastre: „Mamma, dove siamo noi?”

Scris de Daniela Stoica , înv Poezii - miercuri, 11 septembrie 2019 Etichete: , , , , , ,

Din dorurile și lacrimile românilor care pleacă peste hoatre, dar și ale părinților sau fiilor rămași în urmă, se nasc filme, romane, documentare, texte și poezii. O generație frământată de chinul dezrădăcinării, al unei identități care se pierde odată cu nașterea noii generații acolo, în străinătate.

Poezia româncei Ștefania Vasile din Italia este desprinsă dintr-o realitate care sfâșie sufletul părinților noștri condamnați la o bătrânețe singuratică:

Alo, mamă, sunt Gheorghiță, te-am sunat să te-anunțăm
Că duminica ce vine noi pe poartă îți intrăm!
Îți aduc nora, nepoții, să te mai bucuri de ei
Că la toamnă merg la școală, au crescut… sunt măricei!”

La așa o veste mare, bătrînica se grăbește
Ca să curețe prin casă, pomii, gardul văruiește.
De cu zori și până-n seară toate le trece prin mână
Timpul trece, nu așteaptă… mai e doar o săptămână!

„Numai bine, se gândește, am scos câțiva puişori,
Scroafa e și ea fătată, are vreo cinci porcuşori.
Vaca a fătat viţelul, pot să dau la nepoți lapte,
Găinile mi se ouă… a dat Dumnezeu de toate!

Ei să vină, că i-oi duce pe la toate, să le-arăt
Și pe urmă vom vedea noi, de-or mai pleca-ndărăt!”

Duminica dimineața mama-n poartă îi așteaptă,
Cum sosesc ea se repede, să ia-n brațe pe nepoată!
Nepoţica o privește, și se trage înapoi
Iar nepotul bolmojeşte: „Mamma, dove siamo noi?”

Bătrâna-și sărută fiul, nora își îmbrățișează
Și-i poftește ca să intre, că acum se înserează!
Vrea nepoții să și-i plimbe prin ogradă să le-arate
Câte orătănii are și văcuţa ei cu lapte!

Dar copii nu se lasă duși de lângă mama lor
Unul stă cu telefonul, altul la televizor…
Îi privește trist bătrâna, și vrea să le povestească,
Cum era odată viața până tatăl lor să crească…

Dar copii n-o ascultă… fiecare-n lumea lui
Murmură o altă limbă… e limba străinului!
Ochii-n lacrimi i se scaldă și-l întreabă pe fecior:
„Spune dragul mamii, oare cum le spun că mi-a fost dor?

Cum le spun că număr anii și minutele cu-oftatul
Și aștept să-mi bată-n poartă nepoţeii și băiatul?
Cum vorbesc cu ei măicuță?Nu știu limba la străini…
I-așteptam să-i duc la stradă, să mă mândresc la vecini!

Mă gândeam aseară, mamă, că-i duc să-i împărtășesc
Dar nu pot să-i scot pe poartă… că nu-nțeleg ce vorbesc!
Cred că-i vina mea măicuță, că atunci când ai plecat
Am uitat să-ți pun în geantă vorba ce te-am învătat!

Cred că la străini le place că nepoții mei vorbesc
Limba lor… Dar eu sunt tristă că tot fără ei trăiesc!”

Versuri: Ștefania Vasile – Italia
07-09-2019

Foto: skytrip.ro