Poezia zilei scrisă de o româncă din Italia la adresa clasei politice din țara natală

Românii din Italia sunt foarte atenți la ceea ce se întâmplă în viața politică din țară în aceste zile. Ștefania Vasile este plecată de mulți ani în Italia și scrie poezii inspirate din viața de emigrant, a sa și a familiei sale, iar astăzi ne-a trimis câteva versuri „dedicate clasei politice din partea noastră, a amărâților înstrăinați.”

„Sunt ani buni de când mâncăm o pâine străină, eu și copiii mei, suntem împrăștiați prin lume ca frunzele când le împrăștie vântul. Încercăm să nu ne facem țara și neamul de rușine, suntem o nație de oameni cumsecade și prin urmare ne-am integrat în societatea în care trăim, fiind apreciați de comunitățile din jurul nostru. Am încercat să nu dau vina pe nimeni… dar nu pot! Nu am cum, când te trezești că nu ai din ce trăi în țara ta pentru că nu te angajează nimeni după 40 de ani, iar tineretul pleacă pe unde vede cu ochii din cauza situației situației economice și sociale din România. Cine a adus țara în această situație? Politicienii care a condus-o la… haos! Da, în România noastră frumoasă se stinge încet lumina în timp ce noi strălucim ca licuricii luminând pământuri străine!”

Galasul rațiunii
O poezie de Ștefania Vasile

Bogaţilor mereu ne păcăliți
Că mâine o să fie mult mai bine…
Vă e uşor că voi nu mai trăiți
Demult ca noi… de azi pe mâine!

Şi ne rânjiţi cu ură-n față
Privind la noi din tronuri aurite
Să nu gândiţi c-aşa veţi fi o viață
C-aveţi averi dar nu aveţi şi minte!

Nu ne trataţi cu ură şi trădare
Că ne-aţi vândut bucată cu bucată
Lărgindu-vă imense buzunare
Să-ncapă-n ele visteria toată!

Voi aţi adus peste popor ocară
Oraşe fără fabrici ați lăsat
Fără de sfânt este a noastră sfântã țară,
Iar tinerii departe au plecat!

Ne-aţi sărăcit de tată şi de mamă
Copii ce au rămas pe la bunici
Străinii se mândresc cu noi afară,
Că suntem pricepuți și iscusiți.

Şi spun că suntem harnici din ‘născare
Dar că venim din satul fără câini…
Noi avem câini numai că fiecare
Îşi ține strâns de osul ce-are-n mâini!

Nu vă uitați la mâinile muncite
La fruntea cea brăzdată de nevoi
Să ştiţi că palmele bătătorite
Vă vor lovi odată şi pe voi!

Şi nu-i nimic mai dureros în viață
Ca bătătura care te-a lovit
Cu toată-a ei putere peste față
Brăzdând obrazul fin şi nemuncit!

Tu, teme-te bogate de furia
Ce fruntea-adânc brăzdată a adunat
Că-n ea se-adună toată nebunia
Acelora ce foame-au îndurat!

Pedeapsa ţi-e aproape tu hapsâne,
Să nu gândeşti că vei scăpa aşa!
Că moartea sapă gropi şi pentru tine
Oricât de multe-averi tu vei avea.