fbpx
joi, 29 octombrie 2020
Informația fără granițe


Poeziile lui Marin Mihalache, un român stabilit în Statele Unite ale Americii, despre nostalgia meleagurilor natale

Scris de: Daniela Stoica , înv Evenimente Poezii - marți, 28 ianuarie 2020 Etichete: , , , , , , ,

Un nou volum de poezii al poetului român Marin Mihalache, stabilit la Chicago, în Statele Unite ale Americii, a văzut recent lumina tiparului. Cartea La Țărmul Marilor Lacuri cuprinde poezii dedicate de Marin Mihalache emigrării și dorului de meleagurile natale.

La țărmul Marilor Lacuri un emigrant își reamintește meleagurile natale care se aseamănă preeriei din midwestul american. Ca Ulise pornește într-o corabie imaginară spre casă. Periplul spre Itaca visată se dovedește însă a fi spre un țărm de unde nimeni nu s-a mai întors niciodată. Dar această călătorie este cea care îi dezvăluie argonautului misterul și frumusețea existenței. Fiecare poem din carte reprezintă o însemnare din jurnalul de bord al acelei corăbii, se arată în prefața volumului de poezii.

- Continuarea articolului după publicitate -

Marin Mihalache s-a născut pe 5 noiembrie 1952, în comuna Butimanu, jud Dâmboviţa, România. A absolvit Școala Postliceală de Biblioteconomie, apoi Facultatea de drept a Universităţii din Bucureşti (1974-1979). A lucrat ca avocat în Baroul Bucureşti. Ȋn 1980 a părăsit ţara, emigrând în Statele Unite. A absolvit John Marshall Law School din Chicago cu LLM in Intellectual Property și a intrat în barou, în Statul Michigan, apoi a fost admis în Statul Illinois ca „in house corporate legal counsel”. Primeşte Master of Divinity (1980-1983) şi urmează cursul de Master of Theology. A fost hirotonit ca preot la Catedrala „Sf Gheorghe din Southfield, Michigan de PS Episcop Nathaniel (Popp). A funcţionat ca secretar – editor în Departamentul de publicaţii al Episcopiei de la Vatra şi a slujit ca preot la Biserica „Sfântul Nicolae” din Detroit. Vorbeşte trei limbi: româna, franceza şi engleza.

Redăm mai jos, poezia „La țărmul marilor lacuri” din volumul de poezii cu același nume:

La ţărmul Marilor Lacuri acolo șezurăm
Şi ne-am tânguit aducându-ne aminte de voi
Mare cea neagră și Dunăre învolburată.
La un mal era orașul temerar al vânturilor
Pe celălalt ţărm portul potcoavei de aur
Departe Itaca, tortuos periplul spre casă.

Vântul rupsese zăbalele de foc ale fulgerelor
Și năvălise precum caii sălbatici din prerie
Stârnind refluxuri pe ape şi furtuni de nisip
În pâlnia de calcar şi calcedonie a fiordului.
Coamele înspumate ale hergheliilor de valuri
Se retrăgeau tulburate la mal să înnopteze.

Din ochiul de chihlimbar al lunii lacrimi
Picurau pe obrajii pali ai dunelor de nisip.
Noi exilaţii de pe aici neîmpăcaţi cu soarta
Încărunţiţi de vremuri înainte de vreme
Mistuiţi de focul înstrăinării şi însingurării
Al surghiunului şi al dorului de cei de-acasă
Căutam în noi o cale de ieşire din labirint.

Sirenele ne aminteau cântecul trist al exilului
Și în coclauri cu vântoasele în ceaţa umedă
Orbecăiam somnambuli răsuciți după volte
De corăbii visând că preapline Marile Lacuri
Se revărsau iar noi miopi rătăceam drumul.
Apoi pe luciul fluid al lagunelor furtuna
A sculptat valuri adânci ca brazdele de plug
În magma cenușie și mocnită a înserării.

Clipind ochiul farului a rămas singur la ţărm
Priveghind valurile înşeuate de albi pescăruşi.
În grote pluteau lilieci ca pânzele de corăbii
Fluturând pe catargele avariate de naufragiu.
Păianjenii bâjbâiau prin văgăunile beznei
Iar veşnicia amurgea. Prin crugul încercănat
Şi posomorăt al cerului se strecurau viziuni.

Râurile de la gurile lacurilor coborau încet
Împleticindu-se ca bete pe braţele valurilor
Ca fecioarele despletite abia trezite din somn.
Se întorceau din lungi călătorii subpământene
Prin luminișul zariştii fără hotare ale savanei.
Și se auzeau ecouri disperate din genuni
Lovind în coastele de piatră ale malurilor.
Și sepiile şi gândălacii molcomi tresăreau
Din somn visând că se întorc printre limanuri
Pe frânghiile râurilor, prin toropitele savane
Și colinele de cupru ale porumbiştilor indiene
Prin colnicele aurite de dincolo de prundişuri
Pe şeile săltăreţe ale tumultosului fluviu
Până în lagunele năpușitoare ale golfului.

Ţărmul ardea ca un rug mistuit de flăcări
Lacrimi de lumină topită picurau din cer.
La mal bătrânul pescar înnoda năvoadele
Umede ale zorilor din razele calde de soare
Și din spuma valurilor prăvălite pe nisipuri.
Vâsleam apoi pe lotci vechi părăsite la mal
De răposaţii pribegi demult plecaţi dintre noi.

Tu mai rămâi Ulise mai zăboveşte un timp
La acest ţărm primitor la care ai dejugat
Și potriveşte-ţi cu grijă ceasornicul inimii
După bătaia rece și sacadată a valurilor.

Eu am să deznod resemnat frâurile ancorei
Am să ridic încet și pe nesimţite pânzele
Și am să pornesc aval pe o corabie de vise
Spre un port de unde nimeni nu s-a întors.

Am să mă îndepărtez uşor însingurându-mă
În noaptea care îşi trage năvoadele de umbre
Spre celălalt tărâm enigmatic și nemărginit.

 

- Mai multe articole după publicitate -

Trimite acest articol și prietenilor tăi

Trimite acest articol și prietenilor tăi