sâmbătă, 20 aprilie 2024
Informația fără granițe


Povestea tristă a unui român pe care străinătatea l-a distrus. A ajuns să fie internat la Psihiatrie

Scris de: Daniela Stoica , înv Articole corelate Din diaspora Știri - luni, 13 martie 2023 Etichete: , , , , , ,

Povestea de viață a lui Marian Macovei este una deosebit de tristă, la numai 35 de ani tânărul doarme pe străzi, în Huși,  județul Vaslui și a fost internat la Psihiatrie cu grave probleme comportamentale, relatează Vremea Nouă.

Totul a început din străinătate, unde a stat pentru mulți ani și unde a început să practice jocuri de noroc și să consume substanțe interzise.

Marian Macovei a plecat în Anglia la vârsta de 18 ani pentru a-și construi un viitor. A lucrat într-un restaurant și totul părea să se aranjeze în favoarea lui, dar după o vreme a început să practice jocuri de noroc și să consume substanțe interzise. Aceste vicii l-au lăsat fără serviciu și la un moment dat ajunsese să doarmă pe străzi.

În vara anului 2022, autoritățile britanice l-au îmbarcat forțat și l-au trimis în România. A revenit acasă, în satul Roșiori, comuna Bunești-Averești, însă comportamentul său vizibil marcat de traumele suferite în străinătate nu mai era ușor de acceptat de propria familie.

Marian avut un acces de furie, pe fondul unor frustrări generate de un eveniment în familie, și a stricat ușa și ferestrele de la casa unde locuia cu mama sa. A fost chemată Poliția, care, în cătușe, l-a dus direct la Psihiatrie.

În urma sa, mama lui a obținut un ordin de protecție de 4 luni. A și spus că nu vrea să îl mai vadă pe acolo, spre surprinderea celor care nu văd cu ochi buni faptul că o mamă se poate debarasa atât de ușor de propriul copil, mai ales în situația în care singur nu se poate ajuta.

Cu o rețetă în mână, Marian Macovei a fost externat de la Psihiatrie și a ajuns direct în stradă

La Roșiori nu se mai putea întorcea, căci mama sa obținuse ordinul de protecție care l-ar fi dus la închisoare dacă s-ar fi apropiat de locuința părintească. I-a venit ideea să ajungă la Huși, unde a hălăduit pe străzile orașului și apoi s-a aciuat în clădirea vechiului spital, abandonată în prezent, acolo unde mai dorm și alți indivizi fără căpătâi.

Un localnic din aceeași comună, Constantin Iftene, a auzit că Marian umblă pe străzile din Huși, așa că a mers după el, l-a căutat și l-a găsit.

Constantin Iftene și Marian Macovei. Sursa foto: Vremea Nouă

L-a luat la el acasă, i-a dat haine, l-a dus la tuns și acum vrea să îi facă acte de identitate, căci Marian nici buletin nu are.

„Noi trebuie să fim umani, să facem ceva. Din păcate, pentru oameni cu asemenea probleme, care sunt foarte mulți, statul nu are soluții. Așa devin boschetari”, a spus Constantin Iftene pentru sursa citată.

„Nu știu, dar nu cred că este normal ca un om cu anumite probleme medicale de felul acesta, să fie lăsat pe străzi, să fie ca un boschetar, fără acte de identitate, fără nimic. Nu e normal. Autoritățile locale trebuie să se implice și să vedem cum rezolvăm cazul acesta. Dacă vom fi indiferenți, să nu ne mirăm că se ajunge la situații grave, cum s-a mai întâmplat prin alte părți”, a mai spus Constantin Iftene.

DISTRIBUIE