sâmbătă, 20 aprilie 2024
Informația fără granițe


Un român adoptat de mic în străinătate își caută familia biologică: „Vreau să știu de unde vin pentru a le povesti copiilor mei”

Scris de: Daniela Stoica , înv Fără categorie - duminică, 30 octombrie 2022 Etichete: , , , , ,

„Numele meu la naștere a fost Popescu Sabin și m-am născut pe 13 martie 1993 în Craiova, județul Dolj. Am fost adoptat în Franța la vârsta de 2 ani.” Așa începe apelul unui tânăr de origine română adoptat în străinătate care încearcă să-și găsească părinții biologici, frații și surorile, prin intermediul paginii Facebook „The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României”.

Sabin are astăzi 29 de ani și despre mama care i-a dat viață știe doar că se numește Popescu Neptina, era domiciliată în Craiova atunci când l-a născut, la vârsta de 24 de ani.

Tânărul a venit pe lume prematur și a fost lăsat imediat după naștere la leagănul de copii din Craiova. Adoptat de o familie din Franța, a crescut înconjurat de iubire, iar acum, când este pe punctul de a se căsători, ar vrea să-și cunoască rădăcinile, locurile natale, părinții biologici, frații și surorile pentru a avea răspunsuri la întrebările copiilor pe care îi va avea în viitor.

El face un apel la toți cei care l-ar putea ajuta cu informații despre rudele sale. Redăm mai jos anunțul integral pe care l-a publicat pe pagina sus amintită:

Salutări din Franța!
Numele meu la naștere a fost POPESCU SABIN și m-am născut pe 13 martie 1993 în CRAIOVA JUD Dolj. Am fost adoptat în Franța la vârsta de 2 ani. Din actele de adopție știu că mama biologică se numește POPESCU NEPTINA și avea domiciliul în Craiova . În momentul adopției mele mama biologică mai avea un copil și era în vârstă de 24 de ani. M-am născut prematur la 7 luni și am fost direct plasat la leagănul de copii din CRAIOVA . Am avut o copilărie fericită și am fost adoptat într-o familie iubitoare. Simt nevoia să-mi găsesc familia biologică pentru că sunt un bărbat matur și îmi doresc să-mi întemeiez o familie, aș dori să știu toată istoria mea, de unde vin, cine îmi sunt părinții mei și fratele sau sora mea, doar așa pot da răspunsuri viitorilor mei copii.
Vă mulțumesc pentru fiecare DISTRIBUIRE și dacă aveți informații despre familia mea biologica vă rog să lăsați un mesaj privat acestei paginii.

DISTRIBUIE