joi, 18 aprilie 2024
Informația fără granițe


Român condamnat în UK la 6 ani de închisoare. Judecătorul: „Un catalog îngrozitor de infracțiuni”

Scris de: Redacția Jurnal de Emigrant , înv Articole corelate Din diaspora Știri - marți, 13 septembrie 2022 Etichete: , , , , , ,

Gabriel Ursariu, un bărbat de naționalitate română în vârstă de 31 de ani și fără un domiciliu stabil în Marea Britanie, a fost condamnat de Tribunalul din Stafford (West Midlands) la șase ani de închisoare după ce vineri, 2 septembrie 2022, a pledat vinovat pentru 12 capete de acuzare pentru furt și alte două capete de acuzare pentru tentativă de efracție.

Dependent de droguri, Ursariu a comis spargeri de locuințe în localități din nu mai puțin de patru comitate: Burton în Staffordshire; Swadlincote, Ashbourne și Normanton, în Derbyshire; Radcliffe-on-Trent, în Nottinghamshire și North Kilworth în Leicestershire.

După ce a furat obiecte de valoare estimate la un total de zeci de mii de lire sterline, Ursariu a fost arestat în decembrie 2018 după ce mașina cu care acesta se deplasa a fost oprită pe drumul principal A42 din East Midlands.

Dar el a reușit să fugă din Marea Britanie, pe numele său fiind emis un mandat de arestare european. Ulterior, a fost arestat pentru spargeri comise în Franța și trebuia să rămână închis acolo până la 8 octombrie 2020, potrivit StaffordshireLive.

Însă în mai 2020, Ursariu a fost trimis în Germania și condamnat la alți doi ani și 11 luni de închisoare pentru cinci spargeri comise acolo. Ulterior, el a fost extrădat din Germania în Marea Britanie pe 17 ianuarie 2022, permițându-i, în sfârșit, să se confrunte cu infracțiunile sale comise aici.

Vorbind la audierea din 2 septembrie de la Tribunalul din Stafford, procurorul Nigel Stelling a făcut o relatare amănunțită a infracțiunilor lui Ursariu, care a ascultat procedurile prin intermediul unui translator român, precizând că acesta a lăsat urme ADN la fiecare proprietate pe care a jefuit-o.

Prima spargere a avut loc în Evershed Way, Burton, pe 30 octombrie 2017, unde au fost furate bunuri în valoare de 3.390 de lire sterline. Al doilea jaf a avut loc între orele 8:40 și 19:45, pe 22 ianuarie 2018, în Ashby Road, Woodville, unde a fost efectuată o „percheziție excesivă” a casei și au fost furate bunuri în valoare de 2.000 de lire sterline.

O tentativă de spargere a avut loc între orele 11:00 și 12:15 pe 29 ianuarie 2018 în Church Road, Rolleston, unde doi bărbați au fost văzuți plecând de la proprietate după ce au spart geamurile și alarma a fost activată.

Între prânz și ora 19, pe 10 februarie 2018, în Forest Town, Mansfield, a avut loc o tentativă de spargere. O fereastră de la dormitor a fost spartă, dar locuința nu a putut fi accesată.

Următoarea infracțiune a fost o spargere care a avut loc între 9 și 13 februarie 2018, în Rolleston Road, Burton. Au fost sustrase obiecte a căror valoare nu a putut fi evaluată.

În jurul orei 15:30, pe 12 februarie 2018, în Rolleston, vecinii au văzut o mașină îndepărtându-se de lângă o proprietate. Vecinii au observat un geam spart și a fost evident că unele camere ale imobilului au fost accesate, de unde au fost furate în jur de 750 de lire sterline.

În scurtul timp cuprins între orele 9:50 și 10.30, pe 4 mai 2018 în Weston Park Avenue, Burton, o fereastră a fost spartă și o căsuță pentru păsări din grădină a fost folosită pentru a provoca pagube. Bunuri în valoare de 500 de lire sterline au fost furate din proprietatea respectivă. Puțin mai târziu, între orele 10:10 și 11:00, fereastra dormitorului casei vecine a fost spartă. Un telefon și 300 de lire sterline în numerar au fost sustrase.

O lună mai târziu, între orele 9:00 și 13:30, pe 5 iunie 2018, în Turlowfields Lane, Hognaston, Ashbourne, un dormitor a fost „aproape distrus” în timpul unui raid, s-a spus în instanță. Două seifuri au fost furate împreună cu articole în valoare de 20.000 de lire sterline. A existat o poliță de asigurare care a acoperit parțial suma, dar proprietarii au suferit totuși o pierdere de 12.364 de lire sterline.

Pe 28 octombrie 2018, la ora 20:00, în Back Lane, Sutton-on-the-Hill, Ashbourne, au fost furate articole de valoare substanțială. Între 8:00 și 16:00, pe 13 noiembrie 2018, a fost efectuată o „căutare dezordonată” într-o casă din Barton Gate, Barton sub Needwood. Au fost furate articole de mare valoare.

Pe 29 noiembrie 2018, într-o casă din Gladstone Street, Normanton, Derby, un vitraliu de 100 de ani a fost spart pentru a se pătrunde în casă. Procuratura a spus că „totul fusese aruncat și noroiul de pe picioarele inculpatului se vedea cum călcase peste o rochie albă de mireasă”. Articole în valoare de 5.000 de lire sterline au fost sustrase, victima mărturisind: „Mi-a distrus total viața”.

Proprietara vârstnică a unui cămin din Radcliffe-on-Trent se afla în spital pe 8 decembrie 2018, când la ora 19:15 un vecin a auzit alarma și a anunțat-o pe fiica femeii. Bijuterii și monede au fost furate, în valoare totală de 1.850 de lire sterline. Totuși, obiectele furate nu au fost evaluate exact deoarece victima este bolnavă.

În cele din urmă, între orele 10 și 11, pe 9 decembrie 2018, un telefon și o cameră foto în valoare de aproximativ 250 de lire sterline au fost furate dintr-o casă din Pincet Lane, North Kilworth. Martorii au văzut doi bărbați plecând cu un vehicul. Plăcuța de înmatriculare a fost preluată și înmânată polițiștilor care au oprit vehiculul pe A42, fiind arestat Ursariu, care atunci nu avea condamnări anterioare, fapt de care a profitat pentru a fugi ulterior.

Apărându-l pe Ursariu, avocatul Mark Nicholls a declarat instanței: „A spus că nu-și poate aminti toate infracțiunile. Pe vremea aceea era dependent și se afla sub influența drogurilor. Niciuna dintre aceste infracțiuni nu este sofisticată, nu a existat nicio premeditare a acestor spargeri. El încerca să facă rost de bani pentru achitarea datoriilor. Lucrează în închisoare dar se bănuiește că are probleme cardiace”.

Condamnându-l pe Ursariu la șase ani de închisoare, judecătorul John Edwards a precizat: „Acesta a fost un catalog îngrozitor de infracțiuni într-un interval de 14 luni. A fost o serie de spargeri în patru comitate.

„Efracțiile nu numai că provoacă neplăceri și îngrijorare; unii oameni nu se mai simt niciodată la fel, cu privire la casele lor. Afectează încrederea și bunăstarea.

„A fost un jefuitor nesăbuit. A arătat un dispreț total pentru persoanele cărora le-a dat viețile peste cap”.

DISTRIBUIE