luni, 6 mai 2024
Informația fără granițe


Român din Marea Britanie, condamnat la 12 luni de închisoare după ce și-a făcut o amantă. Femeia era și ea căsătorită

Scris de: Mihai Diaconu , înv Articole corelate Din diaspora Știri - joi, 20 iulie 2023 Etichete: , , , , ,

Un român din Marea Britanie a ajuns la închisoare după ce a avut o aventură cu o femeie căsătorită, apoi a trimis un videoclip explicit cu amândoi soțului și mamei în vârstă a acesteia.

Potrivit publicației locale Liverpool Echo, femeia a declarat în fața judecătorului de la Tribunalul din Liverpool – orașul britanic în care s-au petrecut faptele – că a rămas „distrusă” în urma acestui incident.

Gheorghe Lupu, în vârstă de 42 de ani și care este căsătorit și are copii, ar fi devenit „obsedat” de amanta sa, iar infracțiunile sale au fost o încercare de a o forța pe aceasta să continue relația cu el.

Gheorghe Lupu, 42 de ani, condamnat în Marea Britanie la 12 luni de închisoare. Sursă foto: Poliția din Merseyside.

Judecătorul de la Tribunalul din Liverpool, în cadrul unei ședințe de judecată care s-a ținut ieri, 19 iulie 2023, a aflat că faptele românului, s-au petrecut în zona Wirral din Liverpool,  unde a întâlnit-o pe reclamantă în timp ce lucra ca șofer de livrări – în decembrie 2021.

Lee Bonner, procurorul care s-a ocupat de acest caz, a descris cum ea a avut o scurtă aventură cu Lupu, care s-a filmat în timp ce întreținea relații intime cu amanta sa.

Cu toate acestea, după ce femeia a încercat să încheie relația, bărbatul român i-a furat telefonul mobil, smulgându-l din mâna ei în timpul unui „incident aprins” în casa ei, în încercarea de a o „manipula să continue relația cu el”.

Apoi, pe 24 decembrie din același an, a trimis fotografiile și videoclipurile intime soțului și mamei femeii – care are peste 70 de ani.

Aceste materiale nu au fost deschise de destinatari, datorită intervenției reclamantei. Cu toate acestea, episodul i-a provocat „o îngrijorare considerabilă”, femeia declarând că a ajuns să aibă gânduri de sinucidere ca urmare a acțiunilor amantului român.

Într-o declarație citită în instanță în numele ei, s-a afirmat: „Această întreagă experiență de viață va avea un efect durabil asupra modului în care judec oamenii și situațiile. Mă întristează faptul că o singură persoană poate avea un impact atât de negativ asupra vieții mele.

Sper că, cu timpul, lucrurile se vor îmbunătăți. La început, am fost flatată de atenția lui, dar am început să mă simt speriată și amenințată de el din cauza naturii sale volatile. Simțeam că nu pot scăpa niciodată de el. Această întreagă experiență m-a lăsat distrusă.”

Gheorghe Lupu, care locuiește pe Ethel Street în Oldham, nu are condamnări anterioare. Vincent Deane, avocatul românului, a declarat în fața instanței:

„Vorbim despre un om de familie. Cu siguranță, nu s-a comportat ca un om de familie. Este un om de bun caracter.

Muncește foarte mult, foarte multe ore. Își întreține familia și copiii, iar el este norocos că soția sa a rămas alături de el pe parcursul acestor proceduri.”

Lupu, care a fost asistat de un traducător de limbă română în boxa acuzaților, a recunoscut că a divulgat o imagine sexuală privată și a fost găsit vinovat de furt de către un juriu, în urma procesului împotriva sa.

El a fost condamnat la 12 luni de închisoare și i s-a impus un ordin de restricție față de fosta sa amantă pentru o perioadă de cinci ani.

În timpul pronunțării sentinței, judecătorul Richard Pratt a spus: „Ai devenit obsedat de ea și te-ai simțit jignit de eforturile ei de a te scoate din viața sa. Ai furat telefonul ei cu intenția de a obține un avantaj în încercările tale disperate de a continua o relație cu ea.

„Fără îndoială, ai intenționat să maximizezi stresul și umilința. Nu sunt deloc convins, nici chiar acum, că înțelegi gravitatea acțiunilor tale și răul pe care l-ai provocat.”

DISTRIBUIE