miercuri, 24 aprilie 2024
Informația fără granițe


Un român din Marea Britanie se laudă că cheltuie 10.000 de sterline pe mâncare pentru a evita gătitul în casă

Scris de: Redacția Jurnal de Emigrant , înv Articole corelate Din diaspora Știri - vineri, 19 august 2022 Etichete: , , , ,

Cosmin Cernica, un influencer român stabilit în Marea Britanie și care are 29 de ani, a dezvăluit că refuză să gătească în propria locuință, drept pentru care cheltuiește lunar nu mai puțin de 10.000 de lire sterline pe comenzi cu mâncare și pe mese luate în cele mai selecte restaurante.

Cosmin își împarte timpul între Londra și Dubai, fiind obișnuit cu lucrurile mai fine din viață, iar atunci când vine vorba de cele trei mese ale zilei nu se zgârcește deloc, potrivit cotidianului britanic The Sun.

Majoritatea meselor sale sunt luate în restaurante luxoase, dar el a afirmat că adoră să comande mâncare la pachet și o face de cinci până la șase ori pe săptămână, deoarece „nu-i place mirosul de gătit în casa lui”.

Lider pe rețelele de socializare și în marketing, Cosmin distribuie celor 100.000 de urmăritori ai săi fotografii cu mesele sale elegante ce conțin în mod obișnuit caviar scump și mic-dejunuri cu trufe și șampanie.

Conaționalul nostru a declarat că este bucuros să plătească 10.000 de lire sterline pe lună pentru a evita cu orice preț gătitul și cheltuiește 2.000 de lire sterline pe ciocolată de la Harrods Food Halls, cel mai mare târg alimentar din lume, situat în Londra, pe Brompton Road.

„Nu-mi place să gătesc și de fapt nu-mi place mirosul alimentelor gătite în casa mea, așa că singurele opțiuni rămase sunt fie să comand, fie să ies – ceea ce fac de cinci-șase ori pe săptămână cand sunt la Londra și în fiecare zi când sunt în Dubai. A ieși la restaurante pentru mine nu este doar despre mâncare, ci mai mult despre experiență – sunt foarte special privind locurile în care merg”, le-a spus Cosmin urmăritorilor săi.

Atunci când comandă mâncăruri la pachet, Cosmin nu folosește doar aplicații obișnuite de fast-food, ci comandă cele mai rafinate preparate gourmet sau organice.

„Pentru că nu gătesc deloc, întotdeauna îmi fac livrarea de mâncare sau merg la restaurante. Îmi comand mâncarea dintr-o aplicație de livrare de lux, care oferă mâncare gourmet de la cele mai bune restaurante din Londra. Îmi place un mic dejun cu trufe, iar dacă este weekend acesta va fi întotdeauna asortat cu șampanie. Îmi plac și sandvișurile cu somon acoperite cu caviar, sunt micul dejun preferat”, a precizat el.

Deși bloggerul este obișnuit să mănânce cele mai bune mâncăruri din Londra, el a spus că încearcă să rămână sănătos – cu excepția cazului în care își permite un răsfăț ocazional.

„Chiar dacă tot timpul comand, încerc să mănânc rezonabil de sănătos, așa că nu aș comanda niciodată ceva de la McDonald’s, să zicem, dar când îmi place un „deliciu de fast-food”, aș comanda un burger Wagyu cu caviar Oscietra și învelit în foiță de aur de 24K de la bucătarul meu preferat din Chelsea, domnul Z, care își livrează întotdeauna mâncarea cu un Mercedes”, a mai afirmat Cosmin.

Dintre toate bunătățile scumpe pe care Cosmin le mănâncă, el a mărturisit că trufele sunt de departe preferatele sale, iar magazinul său modern din Chelsea îl sună imediat ce au o livrare proaspătă.

„Sunt foarte scumpe, mai ales trufa albă ori dacă nu este sezonul lor în Italia și trebuie să fie transportate cu avionul de departe. Magazinul meu din Chelsea mă suna de fiecare dată când au o livrare de trufe proaspete. De asemenea, îmi place caviarul, care poate fi la fel de scump și ador fructele de mare, în special homarii proaspeți și creveții roșii”, a explicat românul.

Potrivit unui sondaj KPMG (o rețea globală de firme profesionale care oferă servicii de audit, fiscalitate și consultanță), britanicii cheltuiesc doar 451 de lire sterline pe mâncarea la pachet, în timp ce conaționalul nostru de aproape patru ori această sumă într-o singură lună.

După cum am menționat anterior, influencerul și bloggerul de succes își împarte timpul între Dubai și Londra, după ce a plecat din România în 2009 pentru a studia în Marea Britanie.

„Am plecat de acasă când aveam 16 ani pentru a-mi continua studiile, m-am mutat în Marea Britanie și am început propria mea afacere”.

Cosmin este, așadar, unul dintre tot mai numeroșii tineri români care au avut succes în străinătate.

DISTRIBUIE