luni, 19 mai 2025
Informația fără granițe


Român din Spania, „cel mai iubit dintre căpșunari”, spune cum a votat: „Eu fac parte din cei care nu îşi vor ţara înapoi”

Scris de: Mihai Diaconu , înv Articole corelate Din diaspora Știri - luni, 19 mai 2025 Etichete: , , , , , , ,

Marius Traşcă, român stabilit de două decenii la Madrid, s-a prezentat la urne în capitala Spaniei cu o convingere clară:

„Eu fac parte din cei care nu îşi vor ţara înapoi, eu vreau ca ţara să meargă înainte”.

Aproape 200.000 de români au votat deja în Spania, iar Marius este unul dintre acei cetățeni care, deși trăiesc departe de România, rămân profund implicați în destinul ei.

Cunoscut în diaspora drept „cel mai iubit dintre căpșunari”, titlu inspirat de cartea scrisă chiar de el, care i-a adus notorietatea, Marius Traşcă are o frizerie în Madrid și o poveste similară cu a multor români plecați: a început de jos, ca distribuitor de pliante, paznic sau muncitor pe șantier.

Marius Trașcă. Sursă foto: observatornews.ro.

A părăsit România în 2004, dar legătura cu țara natală a rămas vie, relatează Observator.

Prezent la secția de vot, și-a exprimat clar motivația:

„Am votat de fiecare dată, am fost şi la proteste, şi cu campania rezist, am fost mereu la ambasadă.

Nouă ne pasă, chiar dacă nu pare, chiar dacă în ţară se zice că am plecat şi am uitat de România, nu este adevărat.

Tocmai de aceea şi numărul foarte mare al alegătorilor.

Indiferent cu cine votează, diaspora iese la vot pentru că ne pasă şi vom ieşi la vot atât timp pe buletin va fi cetăţenie română”.

În opinia sa, schimbarea reală nu vine doar printr-un președinte sau partid, ci din fiecare cetățean în parte.

„Trebuie să aibă o minte sclipitoare, să fie preşedintele tuturor, nu doar a unei părţi, să nu uite diaspora, pentru că şi noi suntem cetăţeni români, nu suntem nişte cifre, nu doar procente”, spune Marius despre profilul liderului ideal.

Deși recunoaște că puțini români din diaspora se vor întoarce definitiv acasă, crede că dorul de țară rămâne puternic:

„E un dor continuu. Orice te-ar face pe moment fericit în altă ţară, mereu îţi aduce aminte de puţinul de acasă”.

Pentru Marius Traşcă și miile de români ca el, votul din străinătate nu este doar un drept, ci o declarație de apartenență și speranță într-un viitor mai bun pentru România.