vineri, 29 martie 2024
Informația fără granițe


Un român din Spania l-a ucis pe concubinul fostei iubite și a rănit-o grav pe femeie

Scris de: Mihai Diaconu , înv Articole corelate Din diaspora Știri - luni, 20 decembrie 2021 Etichete: , , , , , ,

Agenții Gărzii Civile din Spania au reținut în noaptea de duminică spre luni, 20 decembrie 2021, un bărbat român care l-a ucis pe concubinul fostei sale iubite și a rănit-o grav pe aceasta din urmă.

Faptele s-au petrecut duminică într-o casă situată pe calle Miguel de Cervantes din localitatea Gálvez, siutată în provinca Toledo din comunitatea autonomă Castiglia-La Mancha.

Casa (stânga) în care s-a petrecut atacul. Foto: EFE.COM

Potrivit publicației spaniole Diario Sur, bărbatul român, despre care anchetatorii nu au făcut publice mai multe detalii, s-a prezentat în jurul orei 21:00 de ieri, cu un cuțit în mână, la locuința fostei sale iubite, în vârstă de 35 de ani, și a actualului partener al acesteia, un bărbat spaniol de 77 ani.

Agresorul i-a înjunghiat pe cei doi de față cu fiica femeii, în vârstă de numai 7 ani, apoi a fugit. În urma rănilor suferite, bărbatul spaniol și-a pierdut viața, iar femeia a fost transportată în stare foarte gravă la spital, mai precizează sursa citată. Vecinii au alertat imediat forțele de ordine care au pornit în căutarea criminalului și pe care l-au găsit câteva ore mai târziu, punându-l sub arest.

Conform surselor din cadrul anchetei, bărbatul român a mai încercat să-l omoare pe spaniolul de 77 de ani și în urmă cu câteva luni, acesta din urmă ajungând atunci să fie internat în stare gravă la Terapie Intensivă. Pentru acea faptă, cetățeanul român a fost condamnat la închisoare și a fost eliberat, dar nu a renunțat la gândurile criminale pe care le-a avut atunci și s-a întors să termine ceea ce a început.

În plus, anchetatorii spun și că femeia l-a denunțat pe fostul iubit de mai multe ori în trecut pentru violență domestică și acesta avea în prezent un ordin de restricție.

Autoritățile spaniole încurajează femeile, de orice naționalitate, care locuiesc pe teritoriul Spaniei, să sune la numărul 016, disponibil în 52 de limbi diferite, pentru a denunța actele de violență împotriva lor.

În caz de urgență, victimele pot suna la numărul unic de urgență – 112, la cel de la Poliția Națională (Policía Nacional) – 091, de la Garda Civilă (Guardia Civil) – 062, iar în comunitatea autonomă Castiglia-La Mancha au la dispoziție și numărul verde 900 100 114.