vineri, 26 aprilie 2024
Informația fără granițe


Român din străinătate, a obținut ilegal peste 80.000 de euro ajutor social. Demascat de o vecină

Scris de: Redacția Jurnal de Emigrant , înv Articole corelate Din diaspora Știri - marți, 8 noiembrie 2022 Etichete: , , , ,

Un român în vârstă de 59 de ani, rezident în districtul austriac Gmünd din provincia Niederösterreich a fost condamnat la un an și opt luni de închisoare de Tribunalul din Krems (Austria Inferioară) pentru că ar fi înșelat statul cu suma de 82.629,71 euro, informează Heute.

Din ianuarie 2014 până în ianuarie 2022, acesta ar fi încasat în mod necuvenit ajutorul social, precum și subvenția pentru încălzire oferite de statul austriac persoanelor cu venit minim.

Conaționalul nostru locuiește în Austria de peste 25 de ani și este divorțat, dar are o relație bună cu fosta soție. El a fost considerat inapt de muncă în Austria și se spune că și-a petrecut cea mai mare parte a timpului cu concubina sa de origine asiatică, în Cehia. Aceasta ar manageria un hotel de acolo, iar în lipsa ei se spune că românul ar prelua conducerea afacerii.

În plus, s-a dovedit că inculpatul înnopta din când în când la o prietenă de-ale sale, care era și vecină cu el în Gmünd. Vecina a reușit într-un final să-l demaște, pentru că i s-au părut suspecte vizitele sporadice ale românului, mereu cu bagaje, din cartierul Gmünd.

La o inspecție oficială în apartamentul acestuia, organele de control nu a găsit acolo niciun obiect personal, nici măcar o periuță de dinți sau haine ale românului. Mai mult, în apartament nu era curent electric.

În fața instanței, inculpatul a negat orice intenție: „Călătoream foarte mult și nu știam că trebuia să raportez sejururile peste noapte prietenei mele din districtul Gmünd”. El susține că ar fi uitat pur și simplu să ofere aceste informații.

„Incredibil, vrea să ne ia de proști”, a fost concluzia judecătorului care l-a condamnat pe român la 20 de luni de închisoare pentru fraudă comercială gravă (sentința nu este definitivă).

În final, cuantumul prejudiciului a fost stabilit la 37.141 de euro, pentru că abia din 2018, falsa reședință a fost verificabilă pentru autorități. Românul va trebui să rămână după gratii cel puțin șase luni și să plătească valoarea prejudiciului.

DISTRIBUIE