marți, 19 martie 2024
Informația fără granițe


Român mort în Italia după ce a căzut cu mașina în gol de pe un pod. Octavian lasă îndurerați în urma sa soția și cei doi copii

Scris de: Redacția , înv Din diaspora Știri - miercuri, 17 februarie 2021 Etichete: , , , , , , , ,

Octavian Nicolae Bacila, un român de 51 de ani, rezident în zona Muratella din Roma, a murit marți, 16 februarie a.c., în urma unui tragic accident rutier. Mașina pe care o conducea a căzut șapte metri în gol de pe un pod. Octavian era în drum spre muncă, undeva în zona cartierului Trionfale din Roma, era îmbrăcat cu hainele de muncă și avea uneltele în autoturism.

Mașina Opel Corsa în care se afla bărbatul român. Foto: Roma Today

Potrivit Roma Today, tragedia s-a produs în jurul orei 14.00 pe via del Foro Italico. Conaționalul nostru conducea în direcția Stadio Olimpico când Opelul său a părăsit banda de mers cu două sute de metri înaintea de Galleria Giovanni XXIII, distrugând parapetul și bariera antizgomot, iar apoi aterizând într-o parcare privată din via Orti della Farnesina, zona Roma Nord.

Locul prin care șoferul român a căzut de pe pod. Foto: Roma Today

A fost o tragedie care putea conduce la un șir de evenimente nefaste, deoarece lângă locul unde a căzut mașina este o benzinărie, iar la câțiva metri mai încolo se află artera care leagă Ponte Milvio de Camilluccia.

Agenții de la Biroul Accidente Rutiere din cadrul Poliției Locale din Roma investighează cauzele accidentului. Foto: Roma Today

Anchetatorii nu exclud ipoteza unor probleme medicale ce au dus la pierderea controlului automobilului Opel Astra pe care îl conducea conaționalul nostru. Din primele rezultate ale anchetei aflăm că nu au fost implicate și alte mașini în această tragedie. Agenții Biroului Accidente Rutiere din cadrul Poliției Locale din Roma au preluat imaginile camerelor de supraveghere video din zonă și au fotografiat locul incidentului, iar cu ajutorul acestora vor reconstitui ultimele momente din viața românului de 51 de ani.

Victima accidentului, Octavian Nicolae Bacila, a lăsat în urma sa o soție îndurerată și doi copii.