vineri, 19 aprilie 2024
Informația fără granițe


Româncă din străinătate moartă alături de copilul ei de 5 ani. Omorâți de o altă româncă

Scris de: Redacția Jurnal de Emigrant , înv Articole corelate Din diaspora Știri - luni, 31 ianuarie 2022 Etichete: , , , , , , ,

O femeie de naționalitate română, în vârstă de 37 de ani, a ucis cu mașina proprie o conațională în vârstă de 43 de ani și pe fiul acesteia de numai cinci anișori, în orașul austriac Villach (Carinthia). Tragedia a avut loc sâmbătă, 29 ianuarie, pe St. Johanner Straße. Șoferița a acționat din gelozie, cu intenția clară de a o ucide pe femeia care era concubina fostului ei soț. A declarat însă că pe copil nu intenționa să-l omoare.

La scurt timp după accident, șoferița ucigașă a fost găsită grav rănită într-o pădure din apropiere, relatează ORF.at. Ea se află în prezent în secția de terapie intensivă de la spitalul din Klagenfurt (Carinthia), unde este păzită strict. De îndată ce starea de sănătate îi va permite, ea va fi transferată la închisoarea Klagenfurt.

Românca de la volan a susținut că a acționat din gelozie și răzbunare. Ea era conștientă că femeia, o româncă originară din Maramureș, de 43 de ani, ar fi putut muri dacă o lovea cu mașina, deci și-a asumat consecințele gestului său. Acest mesaj al inculpatei a fost dezvăluit luni 31, ianuarie, de către purtătorul de cuvânt al Parchetului din Klagenfurt, Markus Kitz, la solicitarea APA (agenția austriacă de presă).

Rezidentă în landul austriac Vorarlberg, unde lucra în industria textilă, șoferița a fost interogată în spital timp de patru ore. Parchetul presupune că va fi acuzată de crimă dublă.

De la bun început, incidentul nu părea deloc un accident de circulație „normal”, după cum a explicat Markus Kitz încă de duminică: „Unele împrejurări ne-au dat de gândit, motiv pentru care Biroul de Poliție Penală de Stat din Carinthia a preluat ancheta”.

Româncă din străinătate moartă alături de copilul ei de 5 ani. Omorâți cu mașina, de o altă româncă. Foto: ORF.at

În urma investigațiilor efectuate, s-a descoperit faptul că cele două românce se cunoșteau. „Fostul soț al șoferiței criminale, și el de naționalitate română, este tatăl băiatului de cinci ani și concubinul femeii de 43 de ani, uciși în accident,” a precizat Kitz.

Șoferița și bărbatul femeii care a fost ucisă fuseseră căsătoriți, dar relația se terminase de ceva vreme. În consecință, ceea ce a început ca un tragic accident de circulație, pe un drum alunecos, s-a transformat în suspiciune de crimă, deoarece șoferița a mărturisit că a acționat cu intenția de a-și ucide rivala. Dar nu a vrut să omoare copilul, despre care susține că nu l-a văzut în momentul fatidic.

Româncă din străinătate moartă alături de copilul ei de 5 ani. Omorâți cu mașina, de o altă româncă. Foto: ORF.at

Cu ochii săi mari, un ursuleț de pluș stă în zăpadă, parcă uimit de cele petrecute, lângă lumânări aprinse și alături de ultimele mesaje adresate mamei și fiului uciși dintr-un acces stupid de gelozie. În locul în care s-a întâmplat tragicul accident, cunoscuții și prietenii victimelor au amenajat un mic lăcaș în memoria acestora.

DISTRIBUIE