vineri, 29 martie 2024
Informația fără granițe


Români din străinătate înșelați de clarvăzători pe internet. Poliția Română: „Prejudicii de peste 100.000 de euro”

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din diaspora Din România Știri - miercuri, 9 decembrie 2020 Etichete: , , ,

Polițiștii din județul Prahova au efectuat miercuri, 9 decembrie 2020, mai multe percheziții la domiciliul unor persoane din municipiul Ploiești care sunt suspectate de înșelăciune prin metoda ghicitului. Victimele acestora erau cetățeni români atât din țară, cât și din străinătate, se arată într-un comunicat de presă remis de Poliția Română.

Potrivit sursei citate, patru persoane, dintre care două femei și doi bărbați, au fost conduse astăzi la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova pentru audieri. Polițiștii au constatat că inculpații racolau victimele publicând anunțuri pe internet, cu scopul de a le înșela.

„Din cercetări a reieșit faptul că, începând cu luna aprilie 2020 și până în prezent, mai multe persoane, din țară și din străinătate, ar fi fost prejudiciate, valoarea fiind estimată la peste 100.000 de euro. Victimele ar fi fost racolate prin difuzarea de anunțuri în mediul on-line”, informează Poliția Română.

Ca urmare a perchezițiilor, polițiștii au confiscat, de asemenea, mai multe bunuri susceptibile a face obiectul activității infracționale. Acțiunea a beneficiat de suportul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, se mai precizează în comunicat..