marți, 23 aprilie 2024
Informația fără granițe


Români dispăruți în străinătate. Familiile din țară nu mai au nicio veste de la ei

Scris de: Daniela Stoica , înv Știri - miercuri, 4 martie 2020 Etichete: , , , , , , , , ,

Ultimii cetățeni români dați dispăruți în străinătate sunt o femeie și trei bărbați plecați în Marea Britanie, Franța și Suedia și de care familiile nu știu nimic de mai mult sau mai puțin timp. Rudele acestora au depus o plângere la Poliția Română, dar până în acest moment nu s-a primit nicio veste despre cei dispăruți.

Hîrceag Nicoleta Iuliana, dispărută în Marea Britanie

Nicoleta are 32 de ani și este născută în Vatra Dornei. Ultimul domiciliu îl avea în Valea Stânei, comuna Cârlibaba, din județul Suceava. În luna martie 2018 a plecat la muncă în Anglia și ultima dată a luat legătura telefonic cu membrii familiei în cursul lunii iunie 2019. Nicoleta Iuliana Hârceag are următoarele semnalmente: înălțime de circa 1,65 m, greutatea de 68 kg în momentul dispariției, păr șaten închis, ondulat, ochi căprui, fără semne particulare pe corp.

Hîrceag Nicoleta Iuliana, 32 de ani, dispărută în Marea Britanie. Foto: Poliția Română

Ali Ciprian, dispărut în Franța

Ali Ciprian are 24 de ani și locuia în comuna Ciorăști, din județul Vrancea. Pe data de 14 februarie 2020 a plecat în Franța, împreună cu o rudă din municipiul Râmnicu Sărat, pentru a-și căuta de muncă. Trei zile mai târziu a discutat telefonic cu familia din România și a spus că este bine. Pe 18 februarie tatăl lui Ali Ciprian a fost înștiințat că fiul său a plecat de lângă ruda care îl însoțea, fără să indice vreun motiv ori vreo destinație anume. De atunci familia nu mai știe nimic de dânsul și l-a dat dispărut la Poliție. Ciprian nu cunoaste nicio limbă străină, vorbind numai limba română și romanes. Are asupra sa cartea de identitate. Semnalmente: aproximativ 1,60 m, circa 75 kg, corpolent, ochi albaștri, păr șaten deschis. Semne particulare: o cicatrice postraumatică deasupra ochiului drept. Orice persoană care deține informații despre dispărut poate contacta polițistul de caz la tel. 0237.207165 (de luni până vineri între orele 08.00 -16.00) ori dispeceratul I.P.J. Vrancea la tel. 0237/207005.

Ali Ciprian, 24 de ani, dispărut în Franța. Foto: Poliția Română

Enache Marian, dispărut în Suedia

Are 48 de ani și este originar din Horezu-Poienari, județul Dolj. Marian Enache a plecat la muncă în Suedia în primăvara anului 2016. Bărbatul a mai fost și în anii anteriori plecat în această țară, însă din 2016 și până în prezent nu a mai luat legătura cu familia sau alte persoane și nu se cunosc amănunte despre situația sa. Bărbatul are circa 1,60 m înălțime, o greutate de 60 kg, părul negru, ochi negri și este foarte slab.

Enache Marian, 48 de ani, dispărut în Suedia. Foto: Poliția Română

Popescu Iulian, dispărut în Franța

Ultimul domiciliu pe teritoriul României al lui Popescu Iulian, în vârstă de 45 de ani, este înregistrat în Valea Borului, județul Prahova. În data de 05 februarie 2020 orele 07:30, Iulian a plecat din Franța cu un autocar cu destinația Ploiești, dar nu a mai ajuns la domiciliu și familia nu a primit nicio veste de la el. Semnalmente: constituție atletică, înălțime circa 1,70 m, greutate aproximativ 85 kg, păr negru, grizonat, ochi negri, ten măsliniu, fără semne particulare. Nu se cunosc detalii cu privire la vestimentație și nici dacă aceasta avea asupra sa bunuri sau valori.

Popescu Iulian, 45 de ani, dispărut în Franța. Foto: Poliția Română

Dacă aveți informații despre oricare dintre aceste persoane, puteți suna la numărul de telefon 0040/212 018 2525 din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. 

DISTRIBUIE