joi, 28 martie 2024
Informația fără granițe


Românii din Marea Britanie revoltați de măsura închiderii frontierelor: „Ne-ați furat Crăciunul!”

Scris de: Daniela Stoica , înv Din diaspora Știri - luni, 21 decembrie 2020 Etichete: , , , , , , , , ,

Decizia autorităților din mai multe țări europene, printre care și România, de a bloca zborurile spre și dinspre Marea Britanie, precum și închiderea de către Franța a tuturor căilor rutiere de acces dinspre regat, a adus o mare nemulțumire în rândurile românilor din această țară. Mulți dintre ei se pregăteau să plece în România pentru a petrece sărbătorile de iarnă, iar alții așteptau să ajungă la ei persoane dragi de acasă.

Din cauza apariției unei noi tulpini a virusului SARS-CoV-2 la nivelul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Guvernul României a decis suspendarea zborurilor spre/dinspre Regatul Unit al Marii din/către România, pentru toate aeroporturile din România, pe o perioadă de 14 zile, începând cu data de 21 decembrie 2020 ora 19.00.

Totodată, luni, 21 decembrie, reprezentanții Ambasadei României în Marea Britanie anunțau pe pagina Facebook: „Recomandăm ferm tuturor cetățenilor români care intenționează să se deplaseze pe cale rutieră din UK către Franța să țină cont că, la acest moment, toate căile de ieșire din UK către Europa continentală (de la Dover spre Calais) sunt blocate, atât pentru deplasarea cu ferry, cât și pentru deplasarea prin Eurotunnel.”

Comentariile cetățenilor români de pe pagina Facebook a ambasadei denotă nemulțumirea și furia împotriva acestor decizii:

Monica: Trebuie sa luați atitudine!! E datoria dumneavoastră să ajutați oamenii să ajungă acasă de sărbători! Nu se poate să îi lăsați acolo… acei oameni au intrat în Anglia în interes de serviciu, nu la plimbare ! Petrec sărbătorile sub cerul liber?? (…) Vă rugăm să luați măsuri și să ajutați urgent șoferii români blocați în UK!!”

Un alt român are o problemă asemănătoare: „Cu cei care sunt în tranzit în momentul de față, ( eu ar trebui să ajung în țară cu mașina mâine dimineață, la ora 9:00, plecat azi la 9:00 din UK) ce se întâmplă? Cum să dai măi o ordonanță de urgență și să fie pusă în aplicare de la o oră la alta?! Cu ăștia din tranzit ce faci?”

Cătălina Elena: „Bătaie de joc! Aici e vorba de familii care mergeau la copiii lor rămași în țară și le-ați luat și bucuria asta! Rușine tuturor! Deja se ajunge prea urât și e foarte rău ! Păcat, trăim vremuri foarte grele!”

Maria Magdalena: „Ne-ați furat Crăciunul!”

Potrivit ministrului britanic al sănătăţii, Matt Hancock, noua tulpină a coronavirusului Sars-Cov -2 este „scăpată de sub control”.