vineri, 29 martie 2024
Informația fără granițe


Situația la frontieră și timpul de așteptare luni, 3 august: peste 57.000 de persoane au intrat în țară în ultimele 24 de ore

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din România Știri - luni, 3 august 2020 Etichete: , , , , , , , , , ,

Aproximativ 100.600 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 28.700 mijloace de transport (dintre care 6.800 automarfare) au efectuat formalitățile de control în data de 2 august 2018 prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări. Pe sensul de intrare au fost aproximativ 57.200 persoane cu 15.600 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 43.400 persoane cu 13.100 mijloace de transport, informează Poliția de Frontieră luni, 3 august, printr-un comunicat de presă trimis redacției noastre.

Află cât timp ai de așteptat la vamă cu aplicația TAVRO. Intuitivă, simplă și fără publicități

Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 40.000 de persoane şi 14.800 de mijloace de transport (1.900 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 25.800 de persoane cu 8.600 mijloace de transport.

Potrivit informațiilor furnizate de aplicația TAVRO – Timp Așteptare Vamă România, care preia datele direct de pe site-ul Poliției de Frontieră, în unele puncte de trecere a frontierei timpul de așteptare, la ora 11:30 de astăzi, 3 august 2020, era de până la 40 de minute pe sensul de intrare și 160 de minute pe cel de ieșire.

Mai exact, pe sensul de intrare, pentru autoturisme, se aștepta:

  • 40 de minute la vama Siret;
  • 30 de minute la  Calafat și Petea;
  • 20 de minute la vămile Borș, Giurgiu, Halmeu, Nădlac II, Negru Vodă și Vama Veche;
  • 10 minute la toate celelalte puncte de trecere a frontierei;
  • la Dobromir, Lipnița, Naidăș, Oancea și Rădăuți Prut traficul este suspendat temporar.

Pe același sens, dar pentru camioane, timpul de așteptare era de:

  • 40 de minute pentru cei care intră în țară prin vama Borș
  • 30 de minute la Calafat, Galați, Giurgiu, Halmeu, Nădlac II, Ostrov și Siret;
  • 20 de minute la Negru Vodă și Vama Veche
  • 10 minute la toate celelalte puncte de trecere a frontierei.
  • la Naidăș și Oancea traficul este suspendat temporar.

Pe sensul de ieșire, în schimb, pentru autoturisme se aștepta:

  • 40 de minute la vama Ostrov;
  • 30 de minute la Calafat și Negru Vodă;
  • 20 de minute la Borș, Petea, Siret și Vama Veche;
  • 10 minute la toate celelalte puncte de trecere a frontierei;
  • la Dobromir, Lipnița, Naidăș, Oancea și Rădăuți Prut traficul este suspendat temporar.

Iar camioanele așteptau pe sensul de ieșire câte:

  • 160 de minute la vama Petea;
  • 90 de minute la vama Borș;
  • 30 de minute la Calafat, Giurgiu, Negru Vodă, Ostrov și Siret;
  • 20 de minute la Albița, Galați, Halmeu, Nădlac II, Vama Veche și Vârșand;
  • 10 minute la toate celelalte puncte de trecere a frontierei;
  • la Naidăș și Oancea traficul este suspendat temporar.

Poliția de frontiera lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, în prezent traficul derulându-se cu operativitate fără a se înregistra timpi de aşteptare. În continuare recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:

  • 39 fapte ilegale (18 infracţiuni şi 21 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 4.300 lei;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 5.300 lei.
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 14 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege;
  • nu s-a permis ieşirea a 10 cetăţeni români din diferite motive legale.