joi, 25 aprilie 2024
Informația fără granițe


Slovenia: Accident grav pe A1, o româncă de 31 de ani și-a pierdut viața și alți opt români au fost răniți

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din diaspora Știri - sâmbătă, 31 august 2019 Etichete: , , , , ,

Un grav accident rutier a avut loc sâmbătă, 31 august 2019, pe autostrada A1 din Slovenia, unde o tânără româncă în vârstă de 31 de ani și-a pierdut viața, iar alte opt persoane au fost rănite.

Imagine de la locul accidentului. Foto: Mihai Bursuc

Tragicul accident a avut loc în jurul orei 2:00 din noaptea de vineri spre sâmbătă, între localitățile Tepanje și Dramlje, în direcția de mers spre Ljubljana, scrie dnevnik.si. Din primele informații reiese că un șofer român în vârstă de 52 de ani a pierdut controlul volanului la ieșirea din tunelul Pletovarje și s-a lovit de gardul metalic de pe partea dreaptă a autostrăzii. În urma impactului cu parapetul, mașina a fost aruncată de cealaltă parte a benzilor unde s-a izbit de un zid de beton, apoi s-a oprit în mijlocul benzilor de circulație. În autoturism se mai aflau patru cetățeni români în vârstă de 23, 31, 36 și 50 de ani.

O altă mașină care venea din spate, condusă tot de un cetățean român în vârstă de 49 de ani, n-a mai avut timp să evite impactul și s-a izbit de primul autoturism. La bordul celui de-al doilea autovehicul se mai aflau alți trei cetățeni români în vârstă de 51, 13 și un copil de numai 4 ani, a precizat Poliția din Celje pentru sursa citată.

O tânără femeie româncă în vârstă de 31 de ani care se afla în prima mașină implicată în accident a murit pe loc, iar toți ceilalți români din ambele mașini au suferit răni foarte grave, ne-a transmis o rudă a uneia dintre victime.

Potrivit colaboratorului nostru, fotograful Mihai Bursuc din Torino, care se afla pe autostrada A1 din Slovenia în această noapte, în tranzit spre Italia, traficul a fost blocat timp de circa cinci ore. Cozile s-au întins pe o distanță de 8 kilometri.

DISTRIBUIE