marți, 19 martie 2024
Informația fără granițe


Șofer român de TIR blocat de polițiști în Germania. Transporta ilegal un tanc

Scris de: Mihai Diaconu , înv Articole corelate Din diaspora Știri - miercuri, 31 mai 2023 Etichete: , , , ,

Într-o verificare de rutină efectuată pe autostrada germană A92 din landul Dingolfing-Landau, agenții de la poliția rutieră Wörth/Isar au descoperit un transport mai neobișnuit pe o platformă care se îndrepta spre România.

Deși documentele prezentate de șoferul român indicau prezența unei schele, ca marfă transportată, inspecția a dezvăluit cu totul altceva: un tanc.

Controlul a avut loc sâmbătă, 27 mai 2023, în jurul orei 23:30, când un TIR românesc a fost oprit pe autostrada A92, la Gottfrieding, în direcția Deggendorf, așa cum relatează publicația Passauer Neue Presse.

În documentele de transport era menționat că TIR-ul ar transporta o structură metalică, pentru construcții, dar în urma inspecției efectuate de ofițerii de poliție a fost descoperit un tanc.

Dimensiunile și greutatea vehiculului, de altfel, nu se potriveau cu cele indicate în documente, după cum a declarat poliția germană la solicitarea presei.

Ca urmare, s-a interzis continuarea călătoriei și vehiculul a fost parcat departe de autostrada A92. Până în prezent, compania de transport responsabilă nu a putut furniza o autorizație validă, astfel că transportul a fost suspendat temporar.

Compania implicată, precum și conducătorul auto al transportului greu, se confruntă cu o amendă substanțială. În plus, au fost demarate investigații pentru a se confisca profiturile obținute de companie din acest transport neautorizat.

Un purtător de cuvânt al poliției a explicat că tancul descoperit pare a fi unul de recuperare, utilizat pentru măsuri infrastructurale, nu pentru luptă. Prin urmare, nu se poate vorbi despre un transport ilegal de arme.